Home » Știință » Aselenizarea – marea farsa a secolului XX?

Aselenizarea – marea farsa a secolului XX?

5 poze
Vezi galeria foto »

Adrian Nicolae

Publicat: 09.10.2008

Share:

20 iulie 1969. Peste 500 de milioane de oameni urmaresc cu sufletul la gura cea mai mare realizare de pana atunci a omenirii…aselenizarea primei nave cu echipaj uman. “Un pas mic pentru om, un pas urias pentru omenire”, celebra expresie a astronautului american, Neil Armstrong, facea inconjurul lumii intr-o fractiune de secunda. Umanitatea pasea alaturi de echipajul american intr-o noua era. Si totusi, suspiciunea isi facea loc in inimile martorilor acelui eveniment odata cu primele analize amanuntite ale imaginilor selenare, si o intrebare incoltea in mintea tuturor… A ajuns Armstrong pe Luna sau totul a fost doar o farsa uriasa cu implicatii planetare?

Ideea marii pacaleli a aselenizarii nu este una noua. La numai cativa ani dupa eveniment, popularitatea acestei idei nu era intrecuta decat de asasinarea presedintelui J.F. Kennedy si de misterul Zonei 51. In fapt, adepti ai teoriei conspiratiei si-au expus parerea inca de la inceputul anilor ’70 si, cu atat mai mult, explicatiile oficialilor NASA au lasat de dorit. Poate de aceea, unul din cinci americani este convins astazi ca totul nu a reprezentat decat o farsa tributara conditiilor politice ale vremii si ca expeditia Apollo 11 a fost regizata intr-un studio secret din Nevada.

Si totusi, de ce ar fi inscenat una dintre marile puteri ale lumii ideea unei expeditii care nu avusese loc? Ar putea sa para absurd, insa o simpla privire aruncata in contextul geopolitic al acelor vremuri poate oferi o explicatie mai mult decat plauzibila. Statele Unite ale Americii pierdusera startul in cursa spatiala, iar Uniunea Sovietica parea sa conduca detasat in toate domeniile. Prima capsula spatiala trimisa in afara atmosferei terestre, primul animal lansat in spatiu, primul om si primul echipaj de trei persoane care ajungeau pe orbita terestra precum si primul modul fara echipaj, Luna2, care ajungea pe satelitul natural al Terrei, toate realizari sovietice, constituiau suficiente motive de ingrijorare pentru Statele Unite. Conform adeptilor teoriei conspiratiei, Statele Unite ale Americii se aflau in punctul in care trebuiau sa demonstreze cu orice pret ca poseda o tehnologie superioara celei sovietice, iar singurul mod in care puteau face acest lucru era sa trimita un om pe Luna, premiul care lipsea din vitrina Uniunii Sovietice. Aveau, insa, statele americane tehnologia necesara transportarii dus-intors a unui echipaj uman pe Luna? Raspunsul este unul disputat chiar si in zilele noastre.

In aceeasi ordine de idei, Descopera.ro isi propune sa va reaminteasca o parte a celor mai importante controverse legate de expeditia americana din 1969, controverse a caror rezolvare este departe de finalizare chiar si dupa 40 de ani de la nasterea acestora.

Lumini, umbre si lipsa stelelor

Poate cel mai important argument al celor care contesta existenta misiunii Apollo11 este cel legat de lipsa stelelor din imaginile oferite de NASA. Spatiul apare in fotografii ca un imens fundal negru. Cum ar putea fi posibil acest aspect cu atat mai mult cu cat Luna nu are o atmosfera care sa obtureze vizibilitatea astrilor? Este greu de crezut ca un „eventual” regizor ar fi uitat sa „aprinda” stelele din studio. Contestatarii sustin ca pozitia stelelor vazute de pe Terra ar fi tradat pozitia reala a astronautilor, caz in care s-a optat pentru eliminarea acestora din fundal.

Oficialii NASA au negat vehement aceasta posibilitate si au sustinut faptul ca lumina solara, extrem de puternica pe suprafata selenara, este capabila sa obtureze orice imagine a stelelor. Acelasi lucru se intampla, sustin oamenii de stiinta americani, in momentul in care ai incerca sa fotografiezi cerul pe timpul noptii, intr-un oras puternic iluminat. Singura posibilitate ca stelele sa devina vizibile ar fi aceea ca un astronaut sa realizeze fotografiile pe partea intunecata a Lunii.

Explicatia NASA pare, la prima vedere, in masura sa explice lipsa stelelor din fotografiile oficiale. Cu toate acestea, niciun aparat de fotografiat nu ar fi rezistat caldurii solare si radiatiilor puternice care lovesc suprafata Lunii. Motivul pentru care acest lucru nu s-a intamplat? „Atat Apollo 11 cat si celelalte misiuni care au avut loc pana in 1972 au fost efectuate la primele ore ale diminetii lunare”, argumenteaza cercetatorii americani.

Desi privita cu scepticism, aceasta explicatie a oamenilor de stiinta a nascut, la randul ei, noi controverse. Cum a fost posibil ca umbra navetei spatiale sa se propage inca din timpul zborului pe o suprafata extrem de intinsa a Lunii. Si, mai mult, daca luminozitatea solara a fost atat de puternica incat sa impiedice vederea stelelor, asta la primele ore ale diminetii, cum se explica faptul ca umbrele astronautilor au forme, lungimi si directii diferite? Iar ca misterul sa se adanceasca, cum poate fi explicat faptul ca, desi acoperit de umbra, modulul selenar lasa clar sa se vada insemnele oficiale ale Statelor Unite ale Americii?

In opinia cercetatorilor, terenul accidentat poate da nastere unor jocuri de lumini si umbre chiar si atunci cand este vorba de mai multe obiecte sau persoane care stau una in apropierea celeilalte; o explicatie care nu a reusit inca sa convinga pe multi de veridicitatea sa.

Piatra „C” si steagul american

Una dintre imaginile care au reusit sa socheze auditoriul a fost cea a rocii pe care apare litera „C”, ca si cum aceasta ar fi facut parte dintr-un decor prestabilit. Ca un argument in plus pentru adeptii teoriei conspirationiste, asemenea marcaje sunt comune in studiourile de la Hollywood, acolo unde obiectele de recuzita sunt insemnate cu litere, de la A la Z, si nu cu numere asa cum s-ar fi asteptat cineva. Care a fost reactia NASA in fata acestei dovezi? „Litera C de pe roca in discutie este doar o iluzie optica. Cel mai probabil, un minuscul fir de par a creat imaginea literei”. Si cu toate acestea, pozitionarea literei pe suprafata rocii precum si faptul ca nicio alta fotografie nu prezinta asemenea anomalii a creat valuri de scepticism in randul publicului avid de informatii.

Ca si cum dovezile contestatarilor nu erau deja in numar mare, o alta imagine, de data aceasta din filmul realizat la fata locului de astronautii americani, arata steagul Statelor Unite ale Americii fluturand in momentul arborarii acestuia pe suprafata Lunii. Cum Luna nu are o atmosfera, steagul ar fi trebuit, cel mult, sa stea nemiscat pe suportul special creat pentru a-l tine intins. Motivatia oamenilor de stiinta, prin care miscarea drapelului ar fi fost impregnata de astronauti, pare, in opinia scepticilor, doar o justificare lipsita de temei.

Firele invizibile si miscarile in „slow-motion’” ale astronautilor

Exista si in prezent voci care sustin ca astronautii au fost ajutati de fire extrem de subtiri in miscarile de pe presupusa suprafata a Lunii. Pentru a recrea efectul gravitatiei lunare si pentru a da impresia ca astronautii plutesc prin aer, NASA ar fi realizat filmul cu miscari „slow-motion”. Scepticii au mers pana acolo incat au realizat in aceste conditii un film similar, asemanarile dintre acesta si cele realizate de astronauti fiind izbitoare. Explicatia oficialilor NASA nu a fost, nici de aceasta data, in masura sa multumeasca pe toata lumea. Oamenii de stiinta au cerut scepticilor sa dea atentie prafului lunar si a modului in care acesta revine imediat la sol in urma miscarii membrilor expeditiei. In mod normal, pe Terra, argumenteaza cercetatorii, praful s-ar fi ridicat si s-ar fi imprastiat prin atmosfera. Refacerea conditiilor de pe Luna ar necesita un efort extrem de mare, chiar si pentru standardele actuale.

Nimeni nu a mentionat, insa, ca este imposibil.

De ce nu exista dovezi?

Argumentele celor care nu cred ca prima aselenizare ar fi loc in 1969 pot umple, fara probleme, paginile mai multor volume. Lipsa, in 1969, a unei tehnologii capabile sa asigure o calatorie pe Luna pentru un echipaj uman, absenta dovezilor concrete, fragilitatea modulului din imagini, lipsa din discutii a centurii Van Allen si a radiatiilor ucigatoare ale acesteia, disparitia misterioasa a unora dintre cei implicati in proiectul Apollo 11 precum a si a unor informatii originale, dar si refuzul NASA de a oferi imagini ale primului loc in care a aselenizat un echipaj uman nu reprezinta decat motive in plus pentru a intretine suspiciunile.

Un ultim argument din partea „conspirationistilor” este cel legat de misiunea spatiala a Agentiei Spatiale Europene (ESA) din 3 septembrie 2006. Desi modulul european, SMART-1, s-a prabusit pe suprafata Lunii, acesta a putut oferi fotografii ale urmelor primei aselenizari. Cu toate acestea, ESA a refuzat sa faca publice orice imagini obtinute in timpul misiunii.

Sa fie, oare, suficiente dovezile celor care sustin ca aselenizarea din 1969 nu a fost altceva decat o farsa? Ne aflam in fata unui exemplu clar de conspiratie? Poate ca nu vom afla niciodata. Cert este ca atat cei care cred cat si cei care nu cred in veridicitatea informatiilor oferite de NASA inca asteapta o dovada concreta a misiunii care ar fi avut loc in 1969.

Pe 20 iulie 2009 se implinesc 40 de ani de la aselenizare, 40 de ani de cand omul a pus piciorul pe Luna. Aniverseaza evenimentul alaturi de DESCOPERA.ro.

Tags: apollo 11 aselenizare farsa fotografie luna neil armstrong Radiatie teoria conspiratiei

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase