Home » Știință » Aeroportul Spatial

Aeroportul Spatial

Publicat: 05.03.2008
In curand, discutiile noastre pe tema „unde mergem in concediu anul asta“ ar putea suna mai… bogat decat acum. Variantelor clasice – la mare, la munte – li se va adauga optiunea unor excursii in spatiu. Mai exotic de atat nici ca se poate. Deocamdata.

Ca sa va dati seama de viteza cu care progresam: in urma cu un veac, bucurestenii descopereau excursiile de agrement pe calea ferata pana la Sinaia – acele plimbari descrise de Caragiale – cu trenuri „de placere“, care circulau duminica, la tarife mult reduse. Iar acum, dupa numai 100 de ani (orice ati zice, e putin la scara istoriei), excursiile de placere nu se mai fac la Sinaia, ci in spatiu, la 100 de kilometri deasupra Sinaiei!

Da, turismul spatial exista deja, iar noi suntem norocosii martori ai nasterii lui. Poate ca unii dintre noi vor avea sansa de a-i fi si beneficiari. Pana acum, cinci calatori au vizitat Statia Spatiala Internationala (ISS) doar din curiozitate si din placerea descoperirii, fara a avea obligatii profesionale pe acolo. In asemenea conditii, oamenii de afaceri vizionari ai vremurilor noastre au mirosit deja oportunitatea extinderii afacerilor lor in domeniul turismului spatial. Unul dintre cei mai indrazneti, Richard Branson, presedintele companiei Virgin Galactic, a dat deja ordin inginerilor sai sa se apuce de proiectarea vehiculelor spatiale care vor plimba turistii la 100 km deasupra Pamantului.

Autocarul spatial se numeste SpaceShip Two, este o naveta ce poate transporta sase pasageri si doi piloti si va fi ridicata in spatiu de o puternica nava-caraus, botezata White Knight Two. Ajunsa la aproximativ 15 km altitudine, SpaceShip Two se va desprinde de nava-caraus, se va inalta pana la 100-120 km altitudine, va da cateva ture pe sus si apoi va ateriza singura pe Pamant. Navetele SpaceShip Two si navele purtatoare, White Knight Two, vor fi construite din materiale compozite, dupa cele mai moderne tehnologii, de catre o companie specializata, Scaled Composites, cu baza in desert (cum ii sade bine unei baze de operatiuni spatiale), mai precis in desertul Mojave din statul american California. Virgin Galactic, compania-beneficiar, va detine cel putin cinci navete si doua nave-caraus.
Odata construite navetele, ce va mai trebui? Un poligon de lansare, fireste; o baza de decolare, un aeroport spatial, cosmodrom, astroport sau spatioport, cum vreti sa-i spuneti – oricum, e vorba de locul acela din care urmeaza sa pornim in calatoria ce ne va duce cu 100 de kilometri mai aproape de stele. Timpul trece repede, asa ca nu e vreme de pierdut. Constructia spatioportului a inceput deja.

Unde?
In SUA, statul New Mexico. Locul a fost ales din mai multe motive; unul dintre ele este siguranta. Zona e foarte slab populata, asa ca, daca (Doamne-fereste!) o nava explodeaza in aer, resturile vor cadea mai degraba pe camp decat peste vreo localitate. Nu prea suna incurajator… Ce sa-i faci, un risc exista in orice actiune umana. Dar mai exista si alte motive pentru alegerea desertului: spatii generoase, deschise, unde poate fi organizat fara probleme un santier urias, cum va fi cel al spatioportului. Iar terenul a fost probabil ieftin, ca altceva ce sa faci pe nu stiu cati kilometri patrati de desert, daca nu o baza militara sau spatiala?
Cat va dura zborul?
Aproximativ doua ore si jumatate. Dar, pentru doua ore si jumatate de plimbare cu racheta, pasagerii vor fi nevoiti sa treaca un examen medical si sa faca apoi trei zile de antrenament fizic si psihic sustinut.
Nu e cazul sa va ingrijorati prea tare in privinta vizitei medicale. Dennis Tito, primul turist spatial, avea 61 de ani cand a vizitat ISS. Nu-i nevoie sa fiti superatleti, ci doar sa dispuneti de o conditie fizica buna si sa nu aveti probleme cu tensiunea sau oarece boli cronice care s-ar putea agrava brusc – lucruri de genul asta.
Procedura include si o evaluare psihica, in urma careia candidatii instabili si prea usor impresionabili, cu alte cuvinte cei nevricosi sau turbulenti, sunt respinsi, sa fie clar! Lipsa stapanirii de sine poate crea probleme, tulburand confortul celorlalti pasageri si putand ameninta chiar siguranta tuturor.
Pregatirea pentru zbor va include exercitii in piscina, pentru a va obisnui cu lipsa gravitatiei. La altitudinea maxima, in absenta atractiei gravitationale, veti avea parte de 3-4 minute de „plutire“ – o senzatie minunata, care, spun cei ce-au incercat-o deja – trebuie neaparat experimentata! In piscina veti deprinde gesturi indispensabile, precum reasezarea si legarea centurii de siguranta, pentru ca, la reinstaurarea atractiei gravitationale, sa nu fiti surprinsi undeva in apropierea tavanului si sa va busiti de podea ca un sac de cartofi.
Distractia va continua cu antrenamentul pe o uriasa masinarie centrifuga, pentru a experimenta din vreme senzatiile pe care le ofera acceleratia puternica, aceea care te lipeste de spatarul scaunului.
Nu e ceva de nesuportat, dar este bine sa aflati cum este inainte de a plati. Daca tot nu v-ati descurajat, atunci, dupa antrenament, veti participa la o intalnire cu pilotii, care va vor da lamuriri asupra zborului.
Cat va costa?
Aproximativ din 2020, o iesire de agrement in spatiu va costa circa 30.000 de euro. Primele bilete, insa, se vor vinde  la pretul de cam 140.000 de euro bucata. Mult? Fata de milioanele pe care le-au platit Anousheh Ansari, Dennis Tito si ceilalti plimbareti cosmici… E drept, ei au avut  cazare si masa!
Compania Virgin Galactic a primit deja, dupa propriile afirmatii, mii de cereri de rezervare a locurilor pentru excursia suborbitala cu SpaceShip Two.
Oricum, chiar daca veti pica la vizita medicala sau nu veti rezista antrenamentului sau va veti razgandi din orice alta pricina, spatioportul tot va merita vizitat. Va fi si un obiectiv turistic impunator, cu un muzeu ultramodern si tot soiul de facilitati pentru agrement. Pentru cei care nu pot sau nu vor sa incerce aventura zborului cu SpaceShip Two, in locul plimbarii in spatiu, se poate foarte bine face o excursie cu toata familia la spatioport. Copiii vor fi cu siguranta incantati, dar nici adultii nu vor ramane neimpresionati. Caci nimeni nu poate ramane indiferent la aceasta uriasa schimbare in istoria umanitatii, iar spatioportul va fi locul unde visul secret al fiecaruia – zborul spre stele – va putea deveni realitate.

Click aici pentru galeria foto

 Foto: Virgin Galactic

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
ChatGPT și alți chatboți suferă de demență, arată un studiu
ChatGPT și alți chatboți suferă de demență, arată un studiu
Apple renunţă la plata în mai multe tranșe pentru iPhone
Apple renunţă la plata în mai multe tranșe pentru iPhone
Cu cât s-au scumpit chiriile în anul 2024? Topul oraşelor cu cele mai scumpe chirii
Cu cât s-au scumpit chiriile în anul 2024? Topul oraşelor cu cele mai scumpe chirii
Câți dintre europeni dețin criptomonede și pentru ce le folosesc?
Câți dintre europeni dețin criptomonede și pentru ce le folosesc?
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”