Medicamente vechi, utilizări noi: un posibil tratament împotriva cancerului se bazează pe un medicament aprobat acum 45 de ani

Ei au găsit legături surprinzătoare între biologia umană şi cea a unora dintre cele mai îndepărtate rude ale noastre. Important este faptul că unele dintre aceste descoperiri au potenţialul de a duce la dezvoltarea medicamentelor noi şi eficiente. Una dintre cercetări, care implică drojdia de bere, a descoperit capacitatea uimitoare a unui astfel de tratament de a determina micşorarea tumorilor canceroase.

Omul şi drojdia de bere (foto) au un strămoş comun, care a trăit în urmă cu 1,2 miliarde de ani. Acea creatură unicelulară avea deja grupări (clustere) de gene specializate care lucrau în comun pentru a îndeplini anumite funcţii precum diviziunea celulară sau rezistenţa la stres. Linia care a condus la formarea oamenilor şi cea care a dus la apariţia drojdiei au moştenit aceleaşi clustere de gene. Deşi de-a lungul a 1,2 miliarde de ani, clusterele au îndeplinit funcţii diferite, multe dintre aceste gene au rămas aceleaşi.

• Convorbirea lui Scholz cu Putin a deschis „cutia Pandorei”, susține Zelenski
• Surpriza de care au avut parte mai mulți elevi ruși care studiau imagini din satelit cu…

Specialistul în biologie moleculară Edward Marcotte a considerat că poate descoperi aceste clustere de gene la om, prin studierea clusterelor omoloage întâlnite la alte specii. De exemplu, în drojdie, el şi colegii săi au identificat 68 de gene care lucrează împreună pentru a construi pereţii celulari. Cercetând literatura de specialitate, ei au observat că, la oameni, cinci dintre aceste gene sunt implicate în formarea vaselor de sânge. Pe lângă aceste cinci gene, specialiştii au mai identificat şi alte gene umane care corespundeau cu cele ale drojdiei, dar ale căror funcţii nu erau cunoscute. Dr. Marcotte a presupus că şi acestea ar fi implicate în formarea vaselor de sânge şi, pentru a demonstra acest lucru, a realizat un experiment pe embrioni de broaşte. Astfel a mai găsit alte opt gene care ajută la construirea vaselor sanguine.

Această strategie le-a permis cercetătorilor să facă descoperiri cu privire la sute de alte gene. De exemplu, s-a descoperit că oamenii au o reţea de gene similară cu cea pe care o au plantele pentru a simţi gravitaţia. La oameni, reţeaua în cauză ajută la construirea sistemului nervos, iar mutaţiile produse la nivelul ei pot cauza pierderea auzului.

Aceste gene care ghidează formarea vaselor de sânge ar putea oferi indicii pentru crearea medicamentelor împotriva cancerului. Tumorile cresc repede şi au nevoie de vase de sânge suplimentare pentru a primi oxigen şi substanţe nutritive. Ele eliberează semnale care stimulează vasele de sânge din apropiere pentru a se extinde. Din acest motiv, Marcotte crede că un medicament care ar afecta genele ce coordonează formarea pereţilor celulari la drojdie ar avea capacitatea de a afecta şi formarea vaselor de sânge de la nivelul tumorilor canceroase.

Hye Ji Cha, o membră a echipei doctorului Marcotte, a programat un computer pentru a căuta printre milioanele de rezultate ale testelor efectuate asupra drojdiei şi a descoperit că mai multe molecule au efecte la nivelul genelor care construiesc pereţii celulari.

Dintre toate medicamentele, cel mai eficient s-a dovedit a fi thiabendazolul, un medicament aprobat de FDA pentru tratarea infecţiilor fungice, încă din 1967. Pentru a testa eficienţa medicamentului, oamenii de ştiinţă au realizat un studiu pe mormoloci. În mod normal, la 3 zile după incubare, mormolocii încep să dezvolte vase de sânge, dar când specialiştii le-au administrat thiabendazol, vasele de sânge s-au dezintegrat. Mai mult, efectul medicamentului este precis şi limitat. Atunci când medicamentul a fost înlăturat din mormoloci, vasele de sânge s-au putut forma iar.

Ulterior, medicamentul a fost testat pe vase de sânge umane şi s-a constat că, deşi în mod normal ele se organizează sub forma unor tuburi, la contactul cu thiabendazolul s-au dezintegrat.

În urma reuşitei, oamenii de ştiinţă au vrut să testeze efectul tratamentului asupra celulelor canceroase. Astfel, ei au implantat tumori umane în şoareci. În cazul indivizilor netrataţi, tumorile au crescut cu rapiditate, dar în cazul celor care au primit thiabendazol, tumorile au crescut mult mai lent: după 27 de zile, aveau abia un sfert din mărimea celor observate la şoarecii netrataţi.

Indiferent de rezultatele pe care thiabendazolul le va da în studiile clinice pe oameni, strategia dezvoltată de echipa dr. Marcotte, de explorare sistematică a mecanismelor evolutive, este un mare pas înainte, care va grăbi descoperirea de noi medicamente.

Sursa: The New York Times