Noul catalog european al cutremurelor oferă indicii preţioase despre viitoarele riscuri seismice

Potrivit mitologiei elene, Oracolul din Delphi a vorbit prin intermediul unei femei care inhalase vapori ce provocau halucinaţii. În zilele noastre, geologii moderni afirmă că acei vapori erau de fapt hidrocarburi gazoase, eliberate în urma seismelor, prin faliile şi fracturile din scoarţa terestră apărute în regiunea în care se afla templul din Delphi.

În Italia, un cutremur cu magnitudinea de 6,7, produs în 1638, a modificat pentru totdeauna dialectele vorbite în regiunea Calabria, potrivit unui studiu publicat în revista Annali di Geofisica în 1995. De exemplu, oraşul Savelli, fondat după cutremur, era izolat din punct de vedere lingvistic de localităţile învecinate, întrucât a fost înfiinţat de refugiaţi proveniţi din sate aflate mult mai la vest.

• Protest Greenpeace la Forumul Economic Mondial: ce mesaje au afișat activiștii?
• Europa trebuie să învețe cum să aibă grijă de ea însăși, avertizează Volodimir Zelenski

Aproximativ 45.000 de seisme, suficient de puternice pentru a fi resimţite, au zguduit continentul european în ultimii 1.000 de ani, susţin autorii unui catalog actualizat al cutremurelor din Europa şi din bazinul mediteranean. Combinarea informaţiilor istorice cu investigaţiile geologice moderne reprezintă primul pas ce trebuie făcut pentru a alcătui o prognoză a viitoarelor riscuri seismice pentru continentul nostru, afirmă Gottfried Grünthal de la Centrul de cercetări geoştiinţifice din oraşul german Potsdam.

Estimarea riscului seismic necesită „o bună cunoaştere a trecutului seismologic. Acest lucru înseamnă că trebuie să ne extindem cunoştinţele despre seismicitatea unei regiuni cât de mult putem în trecut”, a adăugat Gottfried Grünthal.

Noul catalog dezvăluie faptul că seismicitatea Europei este concentrată în cea mai mare parte a ei de-a lungul marginilor plăcilor tectonice din Marea Mediterană, într-o regiune ce include Italia, Grecia şi Turcia, dar şi alte regiuni precum sudul Peninsulei Iberice, Balcanii şi Munţii Caucaz.

Riscul seismic apare însă şi în regiuni aflate mai la nord, cum este cazul faliei tectonice din zona Munţilor Alpi. Unul dintre cele mai mari şi mai devastatoare cutremure produse în Europa în ultimul mileniu a avut loc în Elveţia. Seismul din Basel, ce s-a produs pe 18 octombrie 1356, cu o magnitudine de 6,6, a distrus complet oraşul şi numeroase clădiri din Germania şi din Franţa.

Oamenii de ştiinţă au descoperit această falie în 2001 şi au ajuns la concluzia că următorul seism s-ar putea produce în acea regiune în următorii 1.500 – 2.500 de ani.

Pentru a alcătui acest catalog, Gottfried Grünthal şi colegul lui Rutger Wahlström au fost nevoiţi să lucreze atât în calitate de istorici, cât şi în calitate de seismologi. Pentru Europa Centrală, ei au colaborat cu istoricii de la Universitatea din Potsdam pentru a estima intensitatea cutremurelor ce au avut loc în trecut în Germania. Pentru alte regiuni, ei s-au bazat pe cataloagele seismice ale acelor ţări – numărul total al acestora fiind de 80. Cei doi oameni de ştiinţă au examinat, totodată, peste 1.000 de studii şi au realizat propriile lor analize asupra unor seisme de importanţă istorică.

Munca lor a inclus şi standardizarea înregistrărilor seismice şi corelarea lor cu o scală modernă, denumită „scara de magnitudine a momentului seismic”, pentru a se asigura astfel că un cutremur produs în secolul al XVII-lea în Germania va putea fi comparat cu un cutremur produs în secolul al XVI-lea în Italia. Scara de magnitudine a momentului seismic oferă estimări despre totalul energiei eliberate în timpul cutremurelor şi a înlocuit în practica seismologilor celebra scară Richter la începutul anilor 1980.

Magnitudinea joacă şi ea un rol central în ecuaţiile care prezic mişcările pământului, sau trepidaţiile, de care inginerii şi arhitecţii ţin cont atunci când creează poduri şi clădiri rezistente la cutremure.

Sursa: Our Amazing Planet