O armată de sute de schelete a fost descoperită într-o mlaştină din Danemarca

17 08. 2012, 13:06

Rămăşiţele războinicilor nordici au fost descoperite în mlaştina Alken Enge, de lângă Lacul Mosso, Jutlanda de Est, şi la prima vedere par să relateze povestea sacrificării unei întregi armate învinse.
În urma săpăturilor demarate încă din anul 2009, arheologii au extras, până în prezent, osemintele a peste 200 de războinici.

Rămăşiţele includ cranii sfărâmate şi tibii retezate. În acelaşi loc au fost descoperite numeroase arme, foarte bine conservate, precum securi, suliţe, scuturi şi măciuci.
„Este clar că atunci a avut loc un eveniment deosebit de dramatic, care a avut un impact profund în cadrul societăţii din acele vremuri”, conchide Mads Kahler Holst, profesor de arheologie din cadrul Universităţii din Aarhus.

„Am efectuat mici săpături de testare în diferite puncte din cadrul unui sector de 40 hectare de mlaştină şi de fiecare dată am descoperit oase şi arme noi”, declară şi Ejvind Herz, director al şantierului arheologic şi cercetător în cadrul Muzeului Skanderborg.

Descoperirea este una de anvergură deosebită, arheologii danezi estimând că vor mai avea de efectuat multe săpături până în momentul în care vor extrage toate oasele şi armele din acest inedit şantier arheologic.

La o primă vedere, cercetătorii cred că războinicii respectivi au pierdut o bătălie importantă cu membrii unui trib rival.

Supravieţuitorii învinşi se pare că au fost sacrificaţi şi aruncaţi într-un lac, care, în timp, a secat şi s-a transformat într-o mlaştină, fapt care a dus la conservarea rămăşiţelor acestora. Analizarea detaliată a osemintelor războinicilor prizonieri măcelăriţi va răspunde întrebărilor care vizează locul de origine al acestora şi motivele care au stat la baza uciderii lor în masă.

Sursa: Discovery News

Sursa foto: University of Aarchus