Studiul a scos în evidenţă faptul că mama exercită mai mult control decât tatăl asupra sexului pe care îl va avea copilul. Scopul întregului proces este de a îmbunătăţi şansele de supravieţuire şi dezvoltare a urmaşului. Se pare că, atunci când există costuri previzibile asociate cu producerea şi/sau creşterea unui copil într-un anumit mediu, femela ar trebui să influenţeze dezvoltarea sexului pe care îl va purta fătul în raport cu condiţiile de mediu.
Modificarea raportului dintre sexe în rândul descendenţilor vine ca răspuns la calitatea mediului local, iar fenomenul pare să fie extrem de avantajos pentru orice specie, având în vedere că îi permite mamei să potrivească fenotipul progeniturii sale la cu condiţiile de trai din mediu, cu scopul de a asigura supravieţuirea.
Studii anterioare realizate pe păsări, reptile şi mamifere (inclusiv oameni) au sugerat existenţa unui astfel de fenomen, însă oamenii de ştiinţă nu cunoşteau factorii care influenţau dezvoltarea sexului embrionului spre un sex sau altul.
Unii oameni de ştiinţă au sugerat că procesul este determinat în funcţie de starea de sănătate şi de condiţiile din corpul mamei.
Pentru a demonstra că totuşi nu mediul intrauterin decide sexul embrionului, cercetătorii Sarah Pryke şi Lee Rollins au studiat o specie de cinteză (Erythrura trichroa) al cărei organism este prea puţin sensibil la schimbările calităţii alimentaţiei. În studiul lor, oamenii de ştiinţă au studiat 56 de femele care aveau fie o dietă de proastă calitate, fie una de bună calitate. Acestea din urmă se bucurau de un regim alcătuit 20% din proteine, în timp ce restul păsărilor aveau o dietă ce conţinea doar 8% proteine. După 12 săptămâni, păsările au fost cântărite şi au fost supuse unui control medical care a demonstrat că toate femelele participante la studiu erau la fel de sănătoase, indiferent de dieta la care fuseseră supuse. Cu toate acestea, s-a observat că femelele care au primit o dietă mai săracă în proteine au avut tendinţa de a produce mai mulţi pui masculi decât pui femele.
În astfel de cazuri, când condiţiile de mediu le expun la un nivel scăzut de trai, mamele produc mai mulţi fii decât fiice, deoarece aceştia sunt mai puţin vulnerabili la stresul nutriţional. Statisticile au arătat că 51,5% dintre fiicele crescute cu o dietă sărăcăcioasă au murit înainte de a-şi obţine independenţa faţă pe familie, comparativ cu doar 7,3 procente întâlnite în rândul fiilor.
Deocamdată nu se ştie dacă această regulă se aplică şi la oameni. Se pare că subiectul va rămâne un mister multă vreme, având în vedere că oamenii de ştiinţă nu pot face astfel de experimente pe oameni. De asemenea, oamenii de ştiinţă încă nu cunoscu modul în care mama modifică sexul urmaşilor ei în funcţie de condiţiile de mediu. Dr. Pryke presupune că este posibil ca o serie de hormoni să fie implicaţi în proces.
Sursa: Msnbc
Sursa foto 2: Sarah Pryke/ Australian National University