O gheară uriaşă a unui animal misterios a fost descoperită în Australia
Gheara are aproape şapte centimetri şi a fost descoperită în Rezervaţia Ştiinţifică Alcoota, la aproape 160 de kilometri nord-est distanţă de Alice Springs. Rezervaţia găzduieşte unul din cele mai mari depozite de fosile din Australia, iar oamenii de ştiinţă sunt de părere că oasele de aici ar putea fi vechi de câteva milioane de ani.
Dr. Adam Yates, de la Muzeul din Australia Centrală, susţine că gheara ar putea aparţine unei reptile. „Nu ştim exact despre ce animal este vorba. Gheare similare au fost găsite şi în trecut, iar oamenii de ştiinţă au sugerat că ele aparţin unei specii de varan uriaş. Avem de-a face cu ceva mai mare decât un dragon de Komodo. În ciuda acestor supoziţii, nu am găsit alte oase care indice existenţa unui varan uriaş”, a explicat specialistul.
În curând, specimenul va fi adus la Muzeul din Australia Centrală pentru analize. Dr. Yates susţine că echipa sa a colectat o mulţime de alte fosile interesante, printre care şi tibia unei păsări terestre uriaşe, numite Dromornis stirtoni. Astfel de păsări aveau aproape trei metri înălţime şi cântăreau aproximativ jumătate de tonă.
„Bănuim că toate aceste animale au pierit în aceeaşi perioadă, în jurul unui ochi de apă, din cauza unei secete groaznice” a încheiat Yates.
Sursa: ABC
Credit foto: Caddie Brain