Un studiu ştiinţific explică de ce este bine pentru sănătate să ierţi şi să uiţi
Cercetătorii de la University of California, din San Diego, au descoperit că persoanele care renunţă la mânie au şanse mai mici de a înregistra o creştere bruscă a tensiunii arteriale.
În cadrul studiului, cercetătorii au cerut celor 200 de voluntari participanţi să se gândească la un moment în care un prieten i-a ofensat. Aproximativ 100 dintre participanţi au fost rugaţi să se gândească la modul în care i-a mâniat acest act, iar ceilalţi voluntari au fost încurajaţi să se gândească la moment într-un mod mai conciliant.
Apoi, tuturor participanţilor le-a fost distrasă atenţia pentru 5 minute, timp după care au fost rugaţi din nou să se gândească la acel eveniment, de data aceasta aşa cum îşi doreau ei.
Toţi voluntarii participanţi la studiu erau conectaţi la aparate care monitorizau tensiunea arterială şi ritmul bătăilor inimii.
Cercetătorii conduşi de Dr. Britta Larsen au descoperit că voluntarii din grupul celor „mânioşi” prezentau o creştere mult mai mare a tensiunii arteriale în comparaţie cu cei din grupul voluntarilor care au fost rugaţi să privească conciliant momentul neplăcut. Efectul a fost identificat chiar şi după perioada de relaxare. În schimb, nu a existat nicio diferenţă între cele două grupuri în ceea ce priveşte ritmul bătăilor inimii.
Autorii studiului afirmă că acesta sugerează că o atitudine iertătoare reduce „reactivitatea” la evenimentele stresante, oferind „o protecţie de lungă durată” contra efectelor nocive ale acestor evenimente.
Nu există dovezi ştiinţifice care să indice efecte nocive ale creşterii tensiunii arteriale pentru un interval scurt de timp, însă dacă hipertensiunea se menţine pe termen lung, aceasta creşte riscul de a suferi un atac de cord sau un atac cerebral.
În Marea Britanie, se estimează că 30% dintre adulţi suferă de hipertensiune, iar majoritatea dintre aceştia nu sunt conştienţi de acest fapt, deoarece nu există simptome vizibile. De aceea, cadrele medicale recomandă tuturor adulţilor să îşi măsoare tensiunea arterială la fiecare 5 ani.
Sursa: Daily Mail