„Mâncarea inteligentă” – proiectul cercetătorilor olandezi ce va elimina problema obezităţii

28 07. 2012, 00:00

O echipă de oameni de ştiinţă din Olanda lucrează la conceperea acestor alimente minune, ce urmează să conţină o substanţă chimică specială ce imită mesajul de saţietate pe care stomacul îl trimite către creier atunci când am mâncat foarte mult.

Cercetătorii speră că prin transmiterea acestui mesaj mai devreme, creierul poate fi păcălit să nu mai permită consumul excesiv de alimente.

„Ştim mecanismul prin care nutrimentele interacţionează cu celulele din stomac care transmit către creier, prin hormoni, mesajul de «stomac plin»”, a explicat Jens Holst, un endocrinolog membru al echipei de cercetători.

Cercetătorii au reuşit să decodeze mesajul pe care stomacul îl transmite către creier, dorind să folosească acum această reuşită pentru a combate obezitatea.

Holst a descoperit o moleculă în stomac, intitulată GLP-1 (în engleză, glucagon-like peptide-1), care acţionează asupra regiunii din creier ce reglează apetitul.

Cercetătorul lucrează acum în cadrul unui proiect de cercetare finanţat de UE, Full4Health, ce are ca scop identificarea mecanismului exact prin care stomacul transmite către creier mesajul de saţietate.

„Există un număr de hormoni de saţietate care ajută la încheierea unei mese. Încă nu ştim care sunt nutrimentele implicate în transmiterea acestui mesaj şi dacă putem manipula modul în care mâncarea interacţionează cu aceste sisteme de semnalizare”, explică Julian Mercer, coordonatorul acestui proiect.

Cercetătorii speră să conceapă mai întâi medicamente care imită mesajul transmis de stomac, următorul pas fiind conceperea alimentelor care conţin aceste molecule.

„Idealul nostru este conceperea unor «alimente inteligente», care să transmită mesajul de saţietate către creier”, conchide Mercer.

Sursa: Daily Mail