Oamenii care lucrează la birou consumă la fel de multe calorii într-o zi precum membrii triburilor de vânători-culegători
Această cercetare sugerează că epidemia de obezitate ce afectează tot mai multe ţări este provocată de supraconsumul alimentar, nu de stilul de viaţă inactiv. Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că un om din 10 va fi obez la nivelul anului 2015, iar o treime din populaţia planetei va fi supraponderală.
Stilul de viaţă occidental este considerat a fi principala cauză a epidemiei de obezitate. Acesta include mai mulţi factori, printre care numărul mare de mâncăruri procesate ce conţin un nivel ridicat de zahăr şi grăsimi, porţiile mari şi sedentarismul.
Unii experţi considerau că numărul de calorii pe care oamenii îl necesită a scăzut de la Revoluţia Industrială. Cercetarea publicată în jurnalul PLoS ONE a testat această teorie, studiind consumul zilnic de energie al membrilor tribului Hadza din Tanzania.
Pentru că cei din tribul Hadza continuă să fie vânători-culegători, cercetătorii i-au folosit drept model al stilului de viaţă pre-industrial. Membrii acestui trib vânează animale cu ajutorul arcurilor şi a topoarelor şi culeg fructe sălbatice, deplasându-se pe jos.
O echipă de cercetători din SUA, Tanzania şi Marea Britanie a măsurat consumul de energie a 30 de bărbaţi şi femei Hadza cu vârste cuprinse între 18 şi 75 de ani. Aceştia au descoperit că membrii tribului Hadza aveau un nivel al activităţii fizice mult mai mare decât cel al oamenilor din societăţile industrializate, dar atunci când au luat în calcul dimensiunile şi greutatea lor au putut observa că rata metabolică a membrilor tribului Hadza era similară cu cea observată în rândul populaţiei din ţările industrializate.
Dr. Herman Pontzer de la Hunter College, din New York, a spus că toată lumea se aştepta ca populaţia de vânători-culegători să consume într-o zi câteva sute de calorii mai mult decât adulţii din SUA şi din Europa. Datele înregistrate în cadrul studiului au fost o surpriză pentru cercetători, subliniind complexitatea consumului de energie.
„Cercetarea mă face să ajung la concluzia că motivul principal pentru care persoanele din Occident devin obeze este consumul excesiv de mâncare, nu lipsa activităţii fizice”, a spus Pontzer. Totodată, el a subliniat că activitatea fizică este importantă pentru menţinerea sănătăţii.
„A fi activ este important pentru sănătate, însă nu te va menţine slab. Trebuie să mâncăm mai puţin pentru a obţine asta”, a adăugat el.
„Vasta majoritate a caloriilor sunt consumate pe lucruri pe care nu le conştientizăm, precum menţinerea organelor şi a sistemului imunitar în funcţiune. Activitatea fizică e doar vârful icebergului. Atunci când consumăm mai multă energie în cadrul activităţii fizice, consumăm mai puţin în altă parte, dar nu ne dăm seama. Acest studiu arată că poţi avea un stil de viaţă diferit, dar consumul de energie este acelaşi”, a mai spus Pontzer.
„Consumul zilnic de energie ar putea fi o trăsătură modelată de evoluţie ce este comună tuturor oamenilor de pe Terra, fără a reflecta neapărat stilurile diferite de viaţă”, a concluzionat Pontzer.
Sursa: BBC News, The Telegraph