Oamenii de ştiinţă au descoperit încă un factor banal care ne predispune la depresie
Noile date confirmă observaţiile obţinute de alte studii realizate pe oameni care lucrează în ture de noapte.Tulburările de dispoziţie se alătură unei liste lungi de probleme (printre care se numără şi cancerul, obezitatea sau diabetul) care pot apărea atunci când lumina afectează ceasul biologic şi dă peste cap ritmul natural al organismului.
Noul studiu a expus hamsterii siberieni la cicluri normale de lumină şi de întuneric, timp de 4 săptămâni. Pentru alte patru săptămâni, jumătate dintre aceşti hamsteri au fost supuşi aceluiaşi tratament, în timp ce restul au fost expuşi permanent la lumină slabă pe timpul nopţii.
Comparativ cu animalele expuse la ciclul normal de lumină şi întuneric, cele care au primit lumină în timpul nopţii şi-au pierdut interesul obişnuit pentru băuturile îndulcite, lucru care a demonstrat că nu le mai interesează activităţile care îi încântau cândva.
Într-un al doilea test, animalele au fost cronometrate în timp ce se străduiau să iasă dintr-un bazin cu apă. Hamsterii expuşi la lumină pe timpul nopţii au renunţat să se mai lupte cu apa şi au început să plutească la suprafaţă, un gest pe care oamenii de ştiinţă îl consideră a fi un „act de disperare”. Examinarea ţesutului prelevat din hipocamp (o zonă a creierului în care apar modificări, în cazul depresiei) a arătat că animalele care au fost expuse la lumină pe timp de noapte aveau mai puţine proeminenţe situate pe dendrite (prelungiri ramificate ale celulelor nervoase). Asemenea schimbări apar şi la oamenii care suferă de depresii.
Partea bună este că, la două săptămâni după ce şoarecii au fost expuşi iar la ciclul normal de lumină-întuneric, animalele nu au mai dat semne de depresie şi toate simptomele, printre care şi schimbările de la nivelul celulelor nervoase, au dispărut.
Oamenii de ştiinţă au putut îndepărta aceste simptome (mai puţin modificările celulelor nervoase) şi prin injectarea creierului animalului cu un medicament care inhibă activitatea unei molecule numite factor de necroză tumorală. Deoarece această substanţă a fost asociată cu depresia umană, constatarea sugerează faptul că expunerea la lumină pe timp de noapte poate duce la apariţia unei afecţiuni ce poate fi calificată drept depresie.
Sursa: Science News