A fost descoperit misterul oraşului roman din deşert

„La începuturile sale, Palmya era doar un loc de popas pentru caravanele care transportau mărfuri şi diverse bunuri din Asia către Imperiul Roman. A fost mereu o adevărată oază în deşert, dar nu s-au cunoscut clar metodele prin care locuitorii săi îşi câştigau existenţa”, declară Michal Gawlikowski din cadrul misiunii Universităţii din Varşovia la Palmyra. Aici s-au descoperit urmele unei pieţe antice unde se comercializau mătase, argint, condimente şi mirodenii aduse din India şi China.

Pentru a descoperi factorii care au făcut posibilă existenţa unui centru comercial cu peste 200.000 de locuitori în plin deşert, arheologul Jorgen Christian Meyer din cadrul Universităţii din Bergen, Norvegia, a demarat un studiu în anul 2008, asupra unei zone de 104 kilometri pătraţi situată în nordul Palmyrei.

Zona a intrat în atenţia cercetătorilor datorită reliefului său stâncos care favoriza scurgerea apei spre terenul de la poalele sale, fapt care încuraja practicarea agriculturii locale. Prin inspectarea detaliată a zonei şi cu ajutorul imaginilor din satelit, arheologii au descoperit urmele a peste 20 sate de agricultori, aceste aşezări fiind situate la doar câţiva kilometri de marele centru comercial. În plus, cercetătorii au identificat şi urmele unei reţele grandioase de canale şi rezervoare destinate colectării şi depozitării apei de ploaie.

Împrejurimile metropolei antice erau de fapt terenuri agricole unde se cultivau măslini, smochini şi fistic, conform mostrelor de polen recoltate şi analizate de echipa profesorului Meyer, care a descoperit aceste urme într-o cărămidă străveche.

„Noile descoperiri demonstrează existenţa unui sistem agricol deosebit de bine dezvoltat în jurul Palmyrei, în plus, locuitorii săi cultivau şi grău pe lângă alte cereale. Acum cunoaştem sursa alimentelor care hrăneau oraşul”, declară profesorul Gawlikowski. Pe baza noii imagini, se explică acum puterea şi independenţa unui oraş de asemenea dimensiuni, situat la sute de kilometri în plin deşert ostil.

În urmă cu circa 2.000 ani, Palmyra era în mijlocul unei regiuni unde domnea haosul, fiind situat între Imperiul Roman şi imperiile parţilor şi vechilor perşi. Pe baza ipotezei profesorului Meyer, ţăranii locali cooperau cu crescătorii de animale nomazi, cărora le permiteau să-şi pască turmele aici. Nomazii le întorceau serviciul, oferindu-le agricultorilor mici cadouri şi transporturi de apă. În plus, bălegarul provenit de la turmele de cămile şi capre servea drept excelent îngrăşământ natural pentru recoltele localnicilor.

Cu toate că terenurile din nordul metropolei comerciale constau în stepe aride, acestea aveau un uriaş potenţial agricol dacă se investeau timpul şi energia necesare managerizării ideale a resurselor de apă din zonă. Conform profesorului Meyer, agricultorii antici reuşeau să canalizeze şi să depoziteze apa provenită din precipitaţiile care atingeau doar 12-15 cm. anual. Eficientul lor sistem de canalizare a apei de ploaie a funcţionat până în jurul anului 700 după Hristos, adică până după perioada influenţei romane în zonă, moment care a marcat decăderea Palmyrei.

Sursa: National Geographic