Pentru prima dată în istoria testărilor IQ, psihologii au descoperit că scorurile obţinute de femei le depăşesc pe cele ale bărbaţilor.
De când testările IQ au început acum un secol, femeile au fost în mod constant în urma bărbaţilor cu aproximativ 5 puncte, ceea ce i-a făcut pe psihologi să supecteze existenţa unor diferenţe genetice.
În ultimii ani, această diferenţă s-a redus în mod constant, iar în acest an femeile au depăşit pentru prima dată bărbaţii. Datele sunt oferite de James Flynn, unul dintre cei mai cunoscuţi experţi la nivel mondial în ceea ce priveşte testările IQ.
„În ultima sută de ani scorurile obţinute la testele IQ au crescut în mod constant, însă scorurile obţinute de femei au crescut mai repede decât cele ale bărbaţilor. Aceasta este o consecinţă a modernităţii. Complexitatea lumii moderne stimulează creierul nostru să se adapteze, ceea ce duce la creşterea IQ-ului”, a explicat Flynn.
O posibilă explicaţie este faptul că vieţile femeilor au devenit din ce în ce mai solicitante, pe măsură ce acestea combină mersul la serviciu cu creşterea copiilor. O altă explicaţie este faptul că femeile au un potenţial de inteligenţă mai mare decât bărbaţii, abia acum reuşind să-l realizeze.
Dr. Flynn urmează să publice rezultatele într-o carte, însă afirmă că este nevoie de mai multe date pentru a explica această tendinţă.
„Întregul efect al modernităţii asupra femeilor abia acum începe să devină vizibil”, a explicat specialistul.
Sursa: Daily Mail