Prefă-te îndrăgostit şi chiar aşa vei deveni!
Noi cercetări vin să demonstreze că, atunci când ne prefacem că suntem atraşi de cineva, devenim mult mai sensibili la farmecele persoanei în cauză. Descoperirile sugerează că emoţiile pot fi influenţate de comportament şi invers.
Tehnica numită „acţiunea pozitivă” ar putea fi utilizată nu numai pentru a intensifica sentimentele într-o nouă relaţie, ci şi pentru a le reîmprospăta pe cele dintr-o relaţie care durează deja de ceva vreme. Psihologul Richard Wiseman a testat teoria prin organizarea unei seri de „speed dating”, în cadrul căreia participanţii erau rugaţi să se prefacă a fi deja îndrăgostiţi. În locul conversaţiilor incomode, ei erau încurajaţi să se privească în ochi, să îşi atingă mâinile şi să îşi şoptească unul altuia secrete. Apoi, la sfârşitul serii, participanţii au fost întrebaţi de care persoane s-au simţit mai apropiaţi şi pe care ar dori să le revadă.
Într-o întâlnire normală, doar 20% dintre subiecţi ar fi dispuşi să se revadă, pe când noua metodă a facut ca proporţia să ajungă la 45%.
„Este la fel ca atunci când oamenii care se forţează să zâmbească încep să fie mai fericiţi. Cei care s-au prefăcut că au sentimente unii faţă de ceilalţi au început să se simtă mai apropiaţi. Studiul demonstrează că nu numai emoţiile influenţează comportamentul, ci că relaţia este reciprocă,” a declarat profesorul Wiseman de la Universitatea din Hertfordshire.
La studiu au luat parte 100 de voluntari din Edinburgh, care au format perechi şi care au fost implicaţi într-o serie de jocuri psihologice unde erau încurajaţi să se prefacă a fi atraşi unii de alţii.
Oamenii de ştiinţă au explicat că există cinci moduri simple prin care îţi poţi stimula dragostea:
1. Contactul vizual:
Roagă-ţi partenerul să deseneze în secret o imagine simplă. Apoi, timp de 45 de secunde, uită-te în ochii săi şi încearcă să culegi „psihic” desenul şi să îl reproduci. La final, comparaţi cele două desene şi discutaţi pe baza lor.
2. Împărtăşirea secretelor:
- Numeşte ceva ce ţi-ai dorit dintotdeauna să faci şi explică de ce nu ai făcut asta până acum.
- Imaginează-ţi că ţi-a luat foc casa. Care este singurl obiect pe care l-ai salva?
- Dacă ai avea 10 ani, ce sfat ţi-ai da?
- Ce îţi place cel mai mult la actualul tău stil de viaţă?
- Când a fost ultima dată când ai râs până la lacrimi?
- Faceţi-va mici cadouri unul altuia.
3. Cunoaşteţi amănunte din viaţa celuilalt cerându-i să răspundă la aceste întrebări:
- Dacă ai avea o superputere, care ar fi aceea?
- Care este celebritatea cu care ţi-ar plăcea să iei cina?
- Dacă ai putea să te întorci în timp, ce eră ai vizita?
- Dacă ai putea avea orice slujbă din lume, pe care ai alege-o?
- Dacă ai câştiga la loterie mâine, cum ai cheltui banii?
4. Atingerea:
Cuplurile fericite se ţin de mână şi vorbesc despre vieţile lor. Prefă-te că îi citeşti partenerului în palmă şi atinge-i uşor mâinile.
Sursa: Telegraph