El are cea mai lungă limbă din lume (VIDEO)

Bizarul animal va fi prezentat în premieră într-un episod al celebrei serii de documentare „Untamed Americas”, produsă de National Geographic Channel.

Liliacul are un corp de numai 3-4 cm lungime şi o limbă lungă de cca. 8,5 cm. Dacă omul ar avea o limbă de proporţii asemănătoare în raport cu dimensiunile corpului, atunci limba umană ar atinge 2,50 metri lungime.

Pentru a reuşi literalmente să-şi „ţină limba în gură”, liliacul nectarivor ecuadorian (Anoura fistulata) prezintă un esofag extensibil adaptat special pentru „depozitarea” organului respectiv.
„Liliacul prezintă o adaptare extremă la mediul ambiant şi la sursele de hrană disponibile. Practic, limba sa a evoluat până când a ajuns mai lungă decât corpul. Filmările şi fotografiile pe care le-am obţinut arată modalităţile în care liliacul se hrăneşte prin intermediul limbii sale supradimensionate.”, declară biologul Nathan Muchhala, din cadrul Universităţii Lincoln din Nebraska, membru al echipei de cercetători care a descoperit această specie stranie de liliac în anul 2005, în timpul unei expediţii ştiinţifice în junglele ecuadoriene.

Prezentat în primul episod al acestei noi serii de documentare despre fauna Americilor, povestea liliacului este una cu adevărat impresionantă, iar existenţa acestui animal este o nouă dovadă a evoluţiei adaptive, după cum declară Justen Withall, un biolog din cadrul Universităţii californiene Santa Clara, specializat în fenomenul polenizării.

Charles Darwin, părintele evoluţionismului, afirma încă din anul 1862 că unele vieţuitoare prezintă organe adaptate special, precum o limbă sau o trompă (la insecte) de dimensiuni mari, pentru a se hrăni cu nectarul anumitor specii de plante. Pornind de la faptul că în Madagascar exista o specie de plante cu flori foarte adânci, Darwin a putut prevedea existenţa pe această insulă a unui fluture de noapte dotat cu o trompă foarte lungă, cu ani înainte ca această insectă să fie efectiv descoperită.

Cercetările asupra liliacului nectarivor ecuadorian au întărit teoria lui Darwin. Limbile liliecilor au evoluat în timp pentru a ajunge la multrâvnitul nectar, iar plantele s-au adaptat, la rândul lor, corolele florilor devenind mai adânci, astfel încât liliacul care se hrăneşte să fie nevoit să intre mai mult în floare, atingând astfel staminele pline de polen.

Într-o serie de experimente, dr. Muchhala şi colegii săi au alungit artificial corolele florilor din care se hrănesc liliecii. Astfel, cercetătorii au descoperit că liliecii îşi afundau capetele în flori, colectând astfel polenul pe care îl transportau la alte plante. Prin urmare, liliecii sunt vitali pentru polenizarea plantelor cu al căror nectar se hrănesc.

„Din nefericire pentru noi, oamenii, florile respective aveau un miros oribil. Albinele preferă florile cu miresme dulci şi plăcute, pe când aceşti lilieci sunt atraşi de cele cu miros greu şi insuportabil.”, adaugă dr. Muchhala.

Dar această preferinţă face posibilă înmulţirea şi răspândirea respectivelor plante, ca rezultat al coevoluţiei dinntre plante şi polenizatorii lor.

Sursa: USA Today