De ce roşiile nu mai au niciun gust?

„Descoperirea este un mare pas înainte în cercetările noastre, care au ca scop înţelegerea tuturor etapelor prin care trec roşiile, de la creştere până la coacere”, declară Alisdair Fernie, un cercetător care studiază compoziţia chimică a tomatelor, în cadrul laboratoarelor Institutului de Fiziologie Moleculară a Plantelor Max Planck, din Potsdam.

Tomatele provin din America de Sud, iar în prezent sunt cultivate pe aproape toate continentele. Peste 15 milioane tone de tomate sunt recoltate doar din Statele Unite în decursul unui singur an. Fermierii culeg tomatele înainte să prindă culoarea roşie. De fapt, timp de peste 70 ani, fermierii au selectat şi cules tomatele care aveau o culoare verde uniformă, înainte să se coacă.

„În contrast, varietăţile sălbatice de tomate au în jurul codiţei o zonă de culoare verde închis la culoare, ceea ce face mai dificilă estimarea momentului la care pot fi recoltate. Pe lângă acest aspect, cumpărătorii găsesc că tomatele care nu au un colorit uniform nu prea sunt bune de cumpărat”, declară Ann Powell, cercetător din cadrul Universităţii Davis din California.

Pentru a descoperi gena responsabilă de coloritul tomatelor, echipa de cercetători condusă de Ann Powell a încrucişat mai multe varietăţi de tomate cultivate cu tomate sălbatice. Prin selectarea plantelor ale căror fructe prezentau zone verzi şi încrucişarea acestora cu soiurile consacrate de tomate, cercetătorii au reuşit să determine locul genei responsabile de colorit: ea se află într-o regiune a cromozomului 10. Folosindu-se ulterior de secvenţa completă a genomului de tomate (recent descifrat), oamenii de ştiinţă au identificat gena respectivă, denumită SIGLK2.

La tomatele sălbatice, gena SIGLK2 intensifică formarea cloroplastelor, compartimentele din celulele plantelor responsabile de fenomenul fotosintezei. Cloroplastele captează, cu ajutorul clorofilei, lumina necesară creşterii şi dezvoltării plantei. În majoritatea tomatelor din supermarketuri, gena SIGLK2 este inactivă.

„Am studiat peste 20 de soiuri de tomate din Statele Unite, Europa şi Asia şi toate aceste soiuri prezentau aceeaşi mutaţie, care duce la inactivitatea gene”, declară în continuare Ann Powell.

Cu toate că mutaţia aduce avantaje fermierilor care doresc să recolteze devreme şi să vândă roşiile încă de verzi, aceeaşi mutaţie nu este în beneficiul consumatorilor care vor roşii gustoase. Cloroplasele folosesc energia solară pentru a converti dioxidul de carbon şi apa în zaharuri. Tomatele a căror genă SIGLK2 prezintă mutaţii nu doar că au mai puţine cloroplaste, dar au un conţinut mult redus de zaharuri.

Prin injectarea unei gene identice în tomate, cercetătorii au reuşit creşterea cu circa 40% a conţinutului de glucoză şi fructoză. Conţinutul de licopen, un antioxidant extrem de benefic pentru sănătatea organismului uman, a înregistrat de asemenea creşteri.

Cu toate acestea, o parte din oamenii de ştiinţă nu sunt convinşi că această intervenţie genetică va duce la îmbunătăţirea gustului roşiilor. Conţinutul crescut de zaharuri din plantă poate duce la schimbări în celelalte părţi ale plantei (spre exemplu, circa 80% din zaharurile tomatelor sunt de fapt produse în frunze pentru a fi transportate ulterior spre fructe).

Cercetătorul David Francis, un expert în tomate din cadrul Universităţii din Ohio, suţine că rezultatele experimentelor efectuate pe tomatele din sere de mici dimensiuni pot fi diferite de cele obţinute în câmpurile mari, cultivate cu roşii.

Ann Powell, susţine, de asemenea, că o cauză importantă a lipsei de gust a roşiilor este recoltarea prea timpurie a tomatelor verzi, care afectează iremediabil calitatea lor.

„Coacerea roşiilor după ce au fost culese de verzi nu este deloc un fenomen asemănător cu coacerea roşiilor lăsate să crească şi să se matureze pe plantă”, declară aceasta.

Sursa: Science Magazine