Acesta este SeaOrbiter: cel mai nou concept de navă din lume (FOTO)
Lucrările pentru construirea sa vor demara în luna octombrie a anului curent, constuctorii estimând că va fi lansat la apă în anul 2013. Costurile totale ale proiectului ating cifra de 57,7 milioane USD. Nava va fi proiectată în principal pentru a observa şi studia vieţuitoarele din mări şi oceane.
Mai mult decât atât, constructorii săi îşi propun ca SeaOrbiter să lanseze un nou standard în cercetarea ştiinţifică, permiţând oamenilor de ştiinţă să monitorizeze vieţuitoarele marine în timp real. În acest scop, o echipă de 18 cercetători va locui la bordul navei.
„Acest vas vertical va găzdui permanent un număr de 18 oceanografi care vor observa miracolul vieţii din oceane”, declară Jacques Rougerie.
Nava semi-submarin va avea o cameră subacvatică situată la 31 metri sub apă. Deasupra, pe punte, va fi amenajată o terasă specială de unde vor putea fi observate păsările marine şi unde oamenii se vor relaxa.
Vasul va fi dotat cu echipament special de observare, cu transmisie prin satelit, în timp ce un modul presurizat le va permite cercetătorilor să studieze zonele neexplorate din Oceanul Planetar. Se anticipează, de asemenea, că designul vasului va include surse de energie regenerabilă precum cea solară, eoliană sau energia valurilor.
Proiectul SeaOrbiter va fi prezentat publicului sub forma unui model la scară 1:20, care va fi expus în cadrul Expoziţiei Internaţionale din Yeosu, Coreea de Sud.
Sursa: Gizmag