De ce fiecare om are un spaţiu personal?

Conform unei lucrări din anii 1960 aparţinând antropologului american Edward Hall, spaţiul personal al fiecăruia dintre noi are patru dimensiuni, în funcţie de persoanele lângă care stăm.

Cea mai restrânsă zonă poartă numele de spaţiu intim şi se extinde în afara corpurilor noastre la 45 cm în fiecare direcţie (asemenea unei „bule” invizibile care ne înconjoară), în ea putând pătrunde doar familia, prietenii şi animalele de companie. Următoarea dimensiune poartă numele de spaţiu personal şi se extinde de la 45 de cm la 120 de cm. Aici pot pătrunde prieteni şi cunoscuţi, mai ales în cazul unei conversaţii informale, dar necunoscuţii sunt văzuţi ca intruşi. De la 120 de cm la 360 se formează zona numită spaţiu social, în care oamenii iau parte la interacţiuni sociale cu necunoscuţii. Dincolo de această barieră se situează spaţiul public, deschis tuturor.

• Experții trag un semnal de alarmă: obezitatea are nevoie de o nouă definiție
• Regizorul M. Night Shyamalan, acuzat într-un proces de 81 de milioane de dolari

Cu toate acestea, unii specialişti spun că limitele diferă de la o cultură la alta şi în funcţie de context. Specialistul Ralph Adolphs este de părere că începem să înţelegem acest concept în jurul vârstei de 3-4 ani, urmând ca distanţele fiecărui tip de spaţiu personal să se cimenteze până ajungem la adolescenţă. Într-o lucrare din 2009, Adolphs sublinia faptul că la baza determinării spaţiului personal stă nucleul amigdalian, regiunea din creier implicată în declanşarea fricii.

Nucleul amigdalian se activează atunci când invadăm spaţiul personal al altora. Acest lucru reflectă răspunsul emoţional puternic produs atunci când cineva stă prea aproape de noi.

Un alt specialist, psihologul Robert Sommer, a explicat că, atunci când suntem în locuri aglomerate, precum un autobuz sau metrou, şi nu putem evita invadarea spaţiului personal, tindem să îi „dezumanizăm” pe cei din jur prin evitarea privirii sau a altor contacte.

Sursa: Live Science