Un „văr” al ursului panda a trăit în Spania acum 11 milioane de ani
Cercetătorii de la Muzeul Naţional de Ştiinţe ale Naturii (MNCN) şi de la Universitatea din Valencia au ajuns la concluzia că specia nou-descoperită a trăit acum 11 milioane de ani.
„Ursul pe care l-am descoperit avea dimensiuni foarte mici, fiind chiar mai mic decât cel mai mic urs care trăieşte astăzi, ursul malaez. Nu ar fi cântărit mai mult de 60 de kilograme”, a explicat Juan Abella, cercetător în cadrul Departamentului de Paleobiologie al MNCN şi totodată coordonatorul studiului.
Deşi este dificil de stabilit care era înfăţişarea fizică a animalului doar pe baza fosilelor dentare, cercetătorii cred că ursul avea blana închisă la culoare, cu pete albe pe piept, în jurul ochilor şi în apropierea cozii.
„Acest tipar al blănii este unul considerat primitiv pentru urşi, aşa cum este cel întâlnit la ursul panda, petele albe de pe blana acestuia fiind atât de mari încât panda ajunge să pară un animal alb cu pete negre”, a explicat Abella.
Conform oamenilor de ştiinţă, Agriarctos beatrix trăia în pădure, fiind mai sedentar decât ceilalţi urşi, precum ursul brun, care vânau mai mult. Pentru a evita animalele carnivore mai mari, ursul se căţăra în copaci.
„Dieta acestui urs se asemăna cu cea a ursului malaez sau a ursului cu ochelari, care consumă doar legume, fructe şi doar uneori vertebrate, insecte, miere şi animale moarte”, a adăugat Abella.
Cercetătorii doresc acum să afle care au fost cauzele extincţiei acestei specii de urs. Abella spune că cea mai probabilă cauză este „rărirea pădurilor, eveniment ce a dus la apariţia unor animale similare, dar mai mari şi mai competitive”.
Sursa: Phys.org