Babuinii au capacitatea de a recunoaşte cuvinte scrise (VIDEO)

14 04. 2012, 00:00

Cercetătorii de la Universitatea Aix-Marseille, Franţa, au demonstrat nu numai că maimuţele au capacitatea de a recunoaşte cuvintele formate din patru litere, dar şi că acestea pot distinge dacă literele formează sau nu un cuvânt real (cu sens). După ce au fost antrenaţi, babuinii s-au dovedit capabili să facă această distincţie, deşi nu au abilitatea de a citi. Prin urmare, rezultatele experimentelor sugerează că abilitatea de a recunoaşte cuvinte se află în relaţie mai strânsă cu identificarea obiectelor decât cu aptitudinile lingvistice.

Testele au fost realizate pe un grup de babuini de Guinea, care au fost ţinuţi într-un centru special din universitate.

„Animalele sunt libere să participe la cercetare, iar atunci când se depărtează de grup pentru a intra în unul din cele 10 sisteme de testare, fiecare individ este identificat automat,” a explicar dr. Joel Fagot, coautor al studiului.

În interiorul cabinelor de testare se afla un monitor cu ecran tactil pe care erau afişate fie cuvinte din patru litere, fie litere puse la întâmplare. Pentru a primi o recompensă de la sistem, maimuţele trebuiau fie să apese pe semnul plus, atunci când literele nu formau un cuvânt, fie pe unul oval atunci când pe ecran apărea un cuvânt.

Dr. Fagot a explicat că babuinii au avut o pregătire vastă, căci testele au fost efectuate de 61.000 de ori. „Maimuţele au fost foarte atente la ceea ce făceau, tocmai pentru că a fost alegerea lor să participe la teste”, a explicat el. De exemplu, un individ numit Dan a reuşit să recunoască până la 300 de cuvinte corecte.

Capacităţile cognitive variază şi în cazul oamenilor, motiv pentru care nu este surprinzător faptul că acest proces este întâlnit şi la babuini. Totuşi, dr. Grainger, care a participat la studiu, a declarat că recunoaşterea cuvintelor, considerată multă vreme drept baza de formare a unei limb, ar putea fi legată de procese mai simple, de identificare a unor obeicte şi imagini în viaţa de zi cu zi.

Sursa: BBC