Ouăle unui misterios dinozaur cu pene au fost descoperite în Patagonia (VIDEO)
Ei au găsit scheletul fosil al unui dinozaur care a trăit acum 70 de milioane de ani, înconjurat de ouăle pe care tocmai se pregătea să le depună. Descoperirea a fost făcută în Patagonia, iar oamenii de ştiinţă spun că cele două ouă găsite întregi se aflau în oviductele femelei, atunci când aceasta a pierit. De asemenea, cercetătorii au mai descoperit numeroase fragmente de coji de ouă, ceea ce demonstrează că o parte din pui au eclozat.
Dinozaurul a primit numele de Bonapartenykus ultimus, în memoria lui Jose Bonaparte, cel care a descoperit primul alvarezsaurid (familia din care face parte şi acaestă nouă specie) în 1991, în Patagonia. Conform oamenilor de ştiinţă, misteriosul dinozaur pare să fi măsurat cel puţin 2,6 m lungime, fiind unul dintre cei mai mari membri ai familiei.
În general dinozaurii bipezi din familia Alvarezsauridae aveau dimensiuni mici (0,5-2,5 m) şi erau originari din Asia şi America. Aveau un craniu asemănător cu cel al păsărilor din ziua de azi, ciocuri cu dinţi mici şi membre anterioare scurte.
„De-a lungul timpului, membrele lor anterioare lor au început să crească, iar membrele posterioare s-au adaptat pentru viteze mai mari. Iniţial membrele anterioare serveau pentru capturarea prăzii, dar evoluţia a făcut ca ele să se transforme în aripi şi să fie acoperite cu pene. Chiar dacă mulţi dintre dinozauri au murit ca urmare a căderii unui meteorit, o parte din specii au supravieţuit, iar noi astăzi îi numim păsări”, a explicat paleontologul Fernando Novas.
Ouăle de dinozaur au fost găsite la mai puţin de 20 de centimetri de scheletul parţial al mamei. În ciuda faptului că scheletul nu a fost găsit în întregime, partea găsită avea încă oasele articulate, ceea ce atestă faptul că acesta nu a fost mutat dintr-un alt loc, după deces.
Sursa: Live Science
Credit foto: Fernando Novas