Soluţiile creative vin mai uşor dacă bei alcool?
Studiul realizat de cercetătorii de la Universitatea din Illinois, SUA, a scos la iveală faptul că oamenii care se relaxează consumând alcool se descurcă mai bine în rezolvarea problemelor de inteligenţă, decât cei care nu au acest obicei. În urma cercetării, s-a constat că cei care consumau alcool au răspuns corect la mai multe întrebări şi într-un timp mai scurt, comparativ cu restul participanţilor.
Studiul a fost realizat pe un eşantion de 40 de bărbaţi. Toţi au fost supuşi aceloraşi probe, doar că jumătate dintre participanţi au consumat două halbe de bere înainte de teste. Rezultatele au arătat că cei din grupul care consumase alcool au rezolvat cu aproape 40% mai multe probleme decât ceilalţi, având o medie de 12 secunde pentru fiecare întrebare, comparativ cu 15,5 secunde cât le-a trebuit celorlalţi pentru a rezolva fiecare problemă.
Specialiştii consideră că alcoolul împiedică gândirea analitică, permiţându-le gândurilor creative să preia comanda. În acest mod, oameni pot găsi rapid soluţii inovatoare la problemele date. Oamenii de ştiinţă au declarat că în timpul cercetării s-a constat că o astfel de gândire este declanşată de aproximativ două halbe de bere sau două pahare medii de vin. Cu toate acestea, ei au insistat asupra faptului că alcoolul nu trebuie consumat excesiv. În cantităţi mici, totuşi, alcoolul ajută la atingerea unei stări mai flexibile ce stimulează creativitatea.
Sursa: Daily Mail