Anestezia scoate la iveală un nivel primitiv al conştienţei

Folosind tehnici de imagistică, cercetătorii au urmărit procesul de reapariţie a conştienţei după anestezia generală. Apariţia stării de conştienţă a fost asociată mai curând cu activările structurilor profunde şi primitive ale creierului, decât cu neocortexul, structură mai evoluată şi mai recentă.

La studiu au luat parte 20 de voluntari tineri şi sănătoşi ai căror creieri au fost observaţi în timp ce subiecţii au fost puşi sub anestezie folosind dexmedetomidină sau propofol. Apoi, indivizii au fost treziţi în timp ce li se monitoriza activitatea cerebrală.

• Experții trag un semnal de alarmă: obezitatea are nevoie de o nouă definiție
• Regizorul M. Night Shyamalan, acuzat într-un proces de 81 de milioane de dolari

Dexmedetomidina este folosit ca sedativ la terapie intensivă, iar propofolul este utilizat pentru inducerea şi menţinerea anesteziei generale. Inconştienţa indusă de dexmedetomidină se aseamănă foarte mult cu starea fiziologică de somn, putând fi înlăturată prin stimulare fizică uşoară sau voce puternică, fără a necesita nicio modificare în administrarea medicamentelor. Această proprietate unică a fost esenţială pentru proiectarea studiului, deoarece le-a permis oamenilor de ştiinţă să separe modificările intervenite în activitatea cerebrală datorită schimbărilor stării de conştienţă de cele apărute ca efect la administrarea anestezicului. Trecerea de la o stare la alta de la nivelul creierului a fost monitorizată de oamenii de ştiinţă cu ajutorul tomografiei cu emisie de pozitroni (PET).

Revenirea conştienţei, care a fost evaluată cu un răspuns motor la o comandă vocală, a fost asociată cu activarea unei reţele profunde ce implică regiuni subcorticale şi limbice. Înaintea trezirii din starea de inconştienţă indusă de dexmedetomidină, regiunile subcorticale şi limbice s-au cuplat funcţional cu părţi din cortexul frontal şi parietal inferior. Astfel, reţeaua profundă a fost cea care a permis conştientizarea subiectivă a lumii exterioare şi capacitatea de a exprima comportamental răspunsurile conştiinţei.

Interesant a fost faptul că s-a constat că aceleaşi structuri profunde ale creierului, adică trunchiul cerebral, talamusul, hipotalamusul şi cortexul cingular anterior au fost de asemenea active în prezenţa propofolului. Acest lucru sugerează existenţa unui mecanism de excitare independent de efectul medicaţiei. Pentru ambele medicamente, activările observate la nivelul recăpătării conştienţei au fost, în mare parte, localizate în structurile profunde, mai vechi din punct de vedere filogenetic, ale creierului şi nu în neocortex.

Momentan, implicaţiile exacte ale acestui fenomen sunt greu de determinat, dar specialiştii spun că ele ar putea fi enorme. În primul rând, ele pot duce la o mai bună înţelegere a fenomenelor ce apar în timpul anesteziilor.

Până la urmă, dacă aceste părţi ale creierului, care au evoluat cu mult înainte de apariţia lui Homo sapiens, pot produce chiar şi o formă de bază a stării de conştienţă, atunci trebuie să înţelegem cum reuşesc mecanismele neuronale să determine acest fenomen şi câte alte specii au capacitatea de a experimenta un nivel similar al stării de conştienţă.

Sursa: Science 2.0