Alcoolul – benefic pentru cei care au suferit un infarct?
Studiul, realizat de cercetătorii de la Brigham and Women’s Hospital din Boston a descoperit că bărbaţii care consumă două pahare de băutură alcoolică pe zi, după ce au suferit un atac de cord, au şanse mai mari de supravieţuire decât cei care nu consumă alcool. Tipul de băutură nu a contat, însă s-a constat că, în cazul marilor consumatori de alcool, şansele de supravieţuire erau egale cu cele ale indivizilor care nu consumă alcool.
Cercetarea a fost realizată pe mai bine de 1.800 de bărbaţii care au supravieţuit atacurilor de cord şi a scos la iveală faptul că indivizii care consumau zilnic două pahare de băutură alcoolică aveau un risc de deces cauzat de boli cadriovasculare cu 42% mai scăzut şi cu 12 procente mai puţine şanse să se stingă din viaţă din oricare altă problemă, comparativ cu restul participanţilor. Specialiştii au declarat că este cunoscut faptul că un consum moderat de alcool este asociat cu un risc mai mic de boli cardiovasculare în rândul populaţiei sănătoase.
„Studiul nostru este primul de acest fel care examinează efectul alcoolului asupra indivizilor, şi care monitorizează evoluţia înainte şi după producerea unui infarct,” a declarat doctorul Jennifer Pai, conducătorul studiului.
Cu toate acestea, există cercetători care pun la îndoială rezultatele acestui studiu. Robert Bonow, de la Northwestern Memorial Hospital, susţine că din cauza metodei de cercetare, care s-a bazat pe declaraţii proprii ale participanţilor, este foarte posibil să existe erori. De asemenea, este neclar dacă alcoolul are aceleaşi efect şi asupra femeilor. Totodată, Bonow consideră că studiul nu ar trebui să încurajeze persoanele care nu consumă alcool să capete acest obicei după ce au suferit un atac de cord.
„Cu siguranţă nu este vorba de un elixir care se administrează după un atac de cord. Există mult mai mulţi factori care ar trebui luaţi în considerare înainte de alcool, precum renunţarea la fumat şi administrarea conştiincioasă a tratamentului medicamentos” a încheiat doctorul.
Sursa: abc news