Un nou dispozitiv promite mărirea capacităţilor creierului, cu ajutorul curentului electric (VIDEO)

20 03. 2012, 12:14

Kitul, numit tDCS, este considerat drept o tehnologie sigură pentru stimularea creierului. Sistemul implică un curent constant care ajunge în creier prin intermediul unor electrozi mici. În ciuda faptului că energia va trece prin frunte, fluxul curentului nu va depăşi 5mA şi nu va avea efecte negative asupra corpului uman, afirmă inventatorul.

Creatorul susţine că invenţia sa, care vizează îmbunătăţirea performanţelor cognitive, nu ne pune viaţa în pericol. O dovadă a acestui fapt este aceea că sisteme similare sunt folosite chiar de specialiştii de la DARPA, de cei de la forţele aeriene ale SUA şi cei de la Universitatea din New Mexico pentru a-i antrena pe lunetişti sau piloţii de drone.

Cu toate că Syzek susţine că invenţia sa reprezintă o metodă sigură de sporire a capacităţii de învăţare, dispozitivul nu a fost încă testat sau aprobat de organismele de reglementare.

În cercetări anterioare efectuate de oamenii de ştiinţă de la University of New South Wales, Australia, s-a descoperit că stimularea transcraniană prin curent electric poate ajuta la combaterea depresiei. Mai mult, alte studii efectuate de-a lungul timpului au arătat că această metodă creşte capacitatea de memorare şi îmbunătăţeşte funcţiile creierului la pacienţii cu schizofrenie.

Sursa: BGR