Home » D:News » Ce mai mâncau oamenii preistorici? Poate nişte leneşi uriaşi!

Ce mai mâncau oamenii preistorici? Poate nişte leneşi uriaşi!

Ce mai mâncau oamenii preistorici? Poate nişte leneşi uriaşi!
Publicat: 10.03.2012
Oamenii primitivi din America de Nord tranşau, cu cuţite de piatră, animale de mari dimensiuni; nu doar mamuţi şi castori uriaşi, cum se credea până acum, ci şi leneşi tereştri gigantici, de mărimea unor rinoceri.

Descoperirea a fost făcută pornind de la un femur de dimensiuni enorme, aparţinând unei specii de leneş care, spre deosebire de rudele sale actuale, nu era arboricol, ci terestru. Animalul căruia i-a aparţinut osul avea cca. 1.300 kg greutate şi a trăit în urmă cu 13.500 de ani, pe teritoriul actualului stat american Ohio.

Osul a fost descoperit în 1915, într-o mlaştină de turbă, şi făcea parte din colecţiile Muzeului de Istorie Naturală din Cleveland, SUA.

Aproape un veac mai târziu, examinându-l, Brian Redmond, cercetător în cadrul acestui muzeu, a observat pe el o serie de zgârieturi care l-au intrigat şi a cerut ajutorul prof. Haskel Greenfield, de la Universitatea din Manitoba, Canada, pentru a elucida misterul semnelor.

Examinând osul la microscop, prof. Greenfield a avut surpriza să constate că zgîrieturile, care, presupuseseră specialiştii, se datorau dinţilor unui animal carnivor, erau în realitate urme lăsate de o unealtă tăioasă din piatră.

Descoperirea a fost neaşteptată, deoarece nu se cunoştea până acum faptul că oamenii primitivi din cultura Clovis, care trăiau chiar la sud de actuala graniţă americano-canadiană, utilizau aceste animale.

Multe tăieturi sunt concentrate în apropierea articulaţiilor, sugerând că oamenii încercaseră să desprindă coapsa animalului de şold şi de gambă. Alte urme arată că separaseră apoi carnea de tendoane, care aveau diferite utilizări.Nu e clar dacă oamenii preistorici vânau aceste animale sau dacă tranşau exemplare găsite moarte. Lipsesc încă multe informaţii (de exemplu, locul exact în care a fost găsit osul) şi oamenii de ştiinţă au nevoie de mai multe date pentru a stabili precis natura relaţiei dintre oamenii culturii Clovis şi leneşii uriaşi. Nu pot fi 100% siguri nici de faptul că oamenii mâncau aceste animale, deşi este foarte probabil, dată fiind natura tăieturilor care au lăsat semne pe os.

Leneşii tereştri uriaşi, care au dispărut în urmă cu cca. 10.000 de ani, trăiau la limita dintre tundră şi pădurea boreală nord-americană, hrănindu-se cu conifere.

Sursa: CBC News

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum să protejezi copiii online: Sfaturi esențiale pentru părinți în era digitală
Cum să protejezi copiii online: Sfaturi esențiale pentru părinți în era digitală
„Divorțul de baie”, noul trend al cuplurilor care își doresc liniște și intimitate
„Divorțul de baie”, noul trend al cuplurilor care își doresc liniște și intimitate
Cum să reducem plasticul în viața de zi cu zi: idei și inspirație
Cum să reducem plasticul în viața de zi cu zi: idei și inspirație
Strategia machiavelică a lui Ionel Brătianu: „I-a dus de nas pe toți”
Strategia machiavelică a lui Ionel Brătianu: „I-a dus de nas pe toți”
Călătoriile cu avionul, tot mai incomode. Care sunt cele mai inconfortabile companii aeriene?
Călătoriile cu avionul, tot mai incomode. Care sunt cele mai inconfortabile companii aeriene?
Michael Faraday, geniul care l-a inspirat pe Albert Einstein
Michael Faraday, geniul care l-a inspirat pe Albert Einstein
O cercetare dezvăluie, în premieră, cum și-au dezvoltat ochii păianjenii de peșteră
O cercetare dezvăluie, în premieră, cum și-au dezvoltat ochii păianjenii de peșteră
Cum a scăpat de execuție ginerele lui Nicolae Ceaușescu? „Eu și Zoia, și Nicu am fost norocoși, urma să fim împușcați”
Cum a scăpat de execuție ginerele lui Nicolae Ceaușescu? „Eu și Zoia, și Nicu am fost norocoși, urma să fim împușcați”
Cum obținea guvernul român informații în Primul Război Mondial
Cum obținea guvernul român informații în Primul Război Mondial
Cine a prevestit căderea regimului lui Nicolae Ceaușescu încă din 1987?
Cine a prevestit căderea regimului lui Nicolae Ceaușescu încă din 1987?
Pisicile au prieteni? Experții dezvăluie adevărul despre relația dintre feline
Pisicile au prieteni? Experții dezvăluie adevărul despre relația dintre feline
Cum a cunoscut-o Mircea Oprean pe Zoia Ceaușescu? „A fost ceva incredibil. În 1980, la Neptun a fost”
Cum a cunoscut-o Mircea Oprean pe Zoia Ceaușescu? „A fost ceva incredibil. În 1980, la Neptun a fost”
Test de cultură generală. De ce erup vulcanii?
Test de cultură generală. De ce erup vulcanii?
Telescopul James Webb a găsit o planetă „rătăcitoare” cu o atmosferă unică
Telescopul James Webb a găsit o planetă „rătăcitoare” cu o atmosferă unică
2 miliarde de oameni din lume, în pericol din cauza topirii ghețarilor
2 miliarde de oameni din lume, în pericol din cauza topirii ghețarilor
Un bărbat din Norvegia, „acuzat” de ChatGPT că și-ar fi ucis copiii
Un bărbat din Norvegia, „acuzat” de ChatGPT că și-ar fi ucis copiii
O nouă metodă de scanare cerebrală ar putea ajuta pacienții cu epilepsie rezistentă la medicamente
O nouă metodă de scanare cerebrală ar putea ajuta pacienții cu epilepsie rezistentă la medicamente
A realizat una dintre marile INVENŢII ale omenirii dar a uitat să o patenteze
A realizat una dintre marile INVENŢII ale omenirii dar a uitat să o patenteze