Pământul ar putea fi afectat de o catastrofă de proporţii în următorii 10 ani
Astfel de evenimente extreme sunt foarte rare. Ultima furtună solară, numită Evenimentul Carrington, a avut loc acum 150 de ani şi a fost cea mai puternică din istorie.
Evenimentul a fost observat la data 1 septembrie 1859 de astronomul Richard Carrington. Atunci, particulele de încărcate electric, aruncate în urma erupţiei, au zburat în spaţiu cu o viteză de peste 6 milioane kilometri pe oră. Când au intrat în atmosfera Pământului, particulele au generat aurore boreale splendide, de o intensitate nemaivăzută de oamenii timpului.
Dar aceste fenomene, în ciuda efectelor spectaculoase, pot face ravagii la nivelul sistemelor electrice.
Acum, specialiştii spun că în următorii ani ne-am putea confrunta cu un rival al Evenimentului Carrington, care se pare că va fi de 10 ori mai puternic. Într-o lume dependentă de tehnologie şi electricitate, o furtună de asemenea proporţii ar putea cauza adevărate catastrofe. O întrerupere pe termen lung ar putea determina perturbarea sistemelor de transporturi, comunicaţii, bancar, financiar. De asemenea, s-ar putea produce defecţiuni ale sistemelor de distribuţie a apei potabile şi ale celor de producere a medicamentelor.
Soarele trece printr-un ciclu de 11 ani, în timpul căruia activitatea sa se intensifică şi apoi scade. În timpul maximului solar pe astru se pot observa multe pete solare şi erupţii magnetice enorme. Ocazional, aceste erupţii aruncă jeturi foarte puternice şi trimit în spaţiu particule încărcate electric.
Erupţiile solare de mici dimensiuni au loc rar, dar cele mari sunt adevărate evenimente. Oamenii de ştiinţă au reuşit să estimeze când va avea loc următorul eveniment prin analizarea datelor istorice.
Sursa: gizmodo