Carnea si grasimile tripleaza riscul de recidiva a cancerului la colon

16 08. 2007, 11:54

Studii anterioare au scos la iveala faptul ca alimentatia si alti factori de viata joaca un rol important in riscul de a dezvolta un cancer.

Putine studii, insa, au masurat influenta alimentatiei in recidiva cancerului colorectal, indica autorii studiului, aparut in Journal of The American Medical Association.

La studiu, realizat de cercetatorii de la Institutul de oncologie Dana-Farber din Boston, coordonat de profesorul Jeffrey Meyerhardt, au participat 1.009 de bolnavi de cancer la colon in stadiul al treilea. In acest stadiu tumoarea este deja extinsa la sistemul limfatic.

In momentul in care cercetatorii i-au rugat pe pacienti sa raspunda la un chestionar legat de alimentatie, acestia fusesera deja supusi unei interventii chirurgicale si urmasera chimioterapie timp de sase luni.

Medicii au identificat doua mari tipuri de regim alimentar: dieta occidentala, bogata in carne rosie, grasimi, cereale rafinate si dulciuri, si dieta "prudenta" - mediteraneana -, bogata in peste, carne de pui, legume si fructe.

Pacientii au fost monitorizati timp de 5 ani.

In timpul studiului, cancerul a reaparut la 324 dintre participantii la studiu. 223 dintre acestia au decedat din cauza acestui cancer, in timp ce 28 au murit din alte cauze.
Pacientii care au adoptat dieta occidentala au prezentat de 3,3 ori mai multe riscuri de recidiva fata de cei care au abordat dieta mediteraneana. (MEDIAFAX)