Secretele evolutiei
La aceasta intrebare au incercat sa raspunda cercetatorii israelieni de la Weizmann Institute of Science prin intermediul unei simulari pe computer a proceselor evolutive. In cadrul modelelor, oamenii de stiinta au facut sa evolueze la modul virtual o populatie de “genoame” digitale, adaptandu-le la mediu pentru a atinge potentialul reproductiv maxim si transmitand mai departe adaptarile generatiilor viitoare, asa cum se intampla in natura.
Ca atare, simularea computerizata a permis reconstruirea unor procese care necesita milioane de ani in cazul fiintelor vii, observandu-se ca viteza proceselor evolutive creste proportional cu complexitatea si variabilitatea obiectivului. Iar acest fapt ar demonstra cum poate fi atins un nivel anumit de complexitate evolutiva intr-un timp foarte scurt. De asemenea, simularile au aratat si o accelerare a fenomenelor de adaptare pe masura cresterii complexitatii variatiilor ambientale.
Dincolo de implicatiile teoretice, rezultatele acestui experiment pot fi de ajutor in aplicatii practice, mai ales in domeniul ingineriei, in care principiile evolutioniste sunt uzitate in mod obisnuit pentru proiectarea de sisteme electronice, dar si in stiintele informatice, la accelerarea algoritmilor de optimizare.