Vin Dinozaurii la Bucureşti Mall! Kids’ Dino Dig începe pe 17 februarie
Începând de vineri, 17 februarie, până pe 4 martie, copiii din capitală pasionaţi de lumea preistorică se pot înscrie la unul din tururile interactive Kids’s Dino Dig, care îşi propun să le dezvăluie celor mici cele mai ascunse secrete ale descoperirilor arheologice.
În cadrul expediţiei, copiii vor fi împărţiţi în două echipe de către 10-20 „oameni de ştiinţă”, care sub îndrumarea unui profesor de paleontologie vor afla cum să sape pentru a descoperi fosilele dinozaurilor care au trăit pe pâmânt cu milioane de ani în urmă. După cercetarea desfăşurată pe teren, copiii vor face un tur al lumii preistorice, urmând ca la final să primească certificate de mici experţi în paleontologie.
O expoziţie dedicată fosilelor provenite de la „Muzeul Grigore Antipa”, scheletul în mărime naturală a dinozaurului Allosaurus, animale preistorice robotizate şi prezentarea audio-video a principalelor perioade preistorice, sunt doar o parte din momentele pregătite copiilor la Bucureşti Mall.
Kids’ Dino Dig este un eveniment educativ care se adresează în principal copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani. Însoţiţi de un ghid, acestora le vor fi oferite toate explicaţiile necesare unei adevărate aventuri arheologice în secolul al XXI-lea. Pentru copiii cu vârste sub 6 ani există un spaţiu de joacă special amenajat, unde vor putea desena sau se vor amuza cu multe jocuri tematice, concursuri şi multe surprize.
Kids’ Dino Dig poate fi vizitat zilnic, între orele 10.00 şi 22.00, înscrierea în expediţie este gratuită, se face la mall, iar accesul se face în grupuri.