A fost identificată cea mai bună dietă pentru creier!
Conform cercetătorilor, aceasta este dieta mediteraneană, iar lista efectelor pozitive este una impresionantă: dieta reduce riscul atacurilor cerebrale, diminuează riscul pierderii de memorie şi protejează vasele de sânge din creier.
Dieta mediteraneană este compusă din legume, fructe, peşte, cereale integrale, nuci, ulei de măsline şi implică un consum moderat de alcool, limitând consumul de carne roşie, dulciuri şi cereale rafinate (precum pâinea albă sau orezul alb).
Aceasta este prima cercetare care studiează efectul dietei mediteraneene asupra vaselor de sânge din creier. Studiile precedente au arătat că o dietă mediteraneană este asociată cu un risc redus de a suferi de afecţiuni cardiace, atacuri cerebrale şi afecţiuni cognitive, precum boala Alzheimer.
La acest studiu au participat peste 1.000 de voluntari care au completat chestionare cu privire la dieta lor de zi cu zi. Apoi, cercetătorii i-au împărţit în grupuri, în funcţie de cât de aproape era dieta lor de cea mediteraneană.
Oamenii de ştiinţă au studiat apoi creierul participanţilor cu ajutorul unui aparat de tip RMN, pentru a identifica ceea ce specialiştii denumesc „hipersemnale de materie albă”. Aceste zone pot fi identificate pe imaginile captate cu ajutorul aparatului de rezonanţă magnetică, luând forma unor micro-leziuni. Acestea semnalează existenţa unor zone afectate în cadrul vaselor de sânge din creier. Aceste vase de sânge pot provoca atacuri cerebrale minore (aşa-numitele silent strokes), ce nu prezintă simptome imediate, dar care afectează, în timp, performanţa cognitivă.
Studiul a arătat că persoanele a căror dietă era cea mai apropiată de cea mediteraneană prezentau cel mai mic număr de astfel de micro-leziuni.
De asemenea, cercetătorii au descoperit că persoanele care consumau mai multe grăsimi mononesaturate, precum cele din uleiul de măsline, aveau mai puţine leziuni de acest tip.
Dr. Clinton Wright, unul dintre conducătorii studiului, a avertizat că studiul nu demonstrează că dieta mediteraneană provoacă mai puţine daune cerebrale, adăugând că este nevoie de efectuarea unor studii ulterioare. Dr. Wright a adăugat, însă, că cercetarea sa sugerează că dieta are un efect protector asupra vaselor de sânge din creier.
Sursa: WSJ