Penisul detaşabil: salvarea păianjenilor masculi
Masculii din această specie de păianjeni au cel mult două şanse să se împerecheze, dar doar una în care mai pot scăpa cu viaţă în urma actului sexual. Organismul lor este prevăzut cu o prereche de formaţiuni peniene specializate, care transferă spermatozoizii. Formaţiunile sunt detaşabile în mod natural şi se desprind de trupul păianjenului, dar continuă să ejaculeze spermatozoizii în organul genital al femelei de păianjen.
Această adaptare extremă a apărut în urma comportamentului canibal al femelei, care, după încheierea actului sexual, ar trece imediat la capturarea şi consumarea masculului.
Singura scăpare a mascului constă în desprinderea sa din timp, urmată de fuga de la locul faptei, înainte ca femela să-i observe lipsa. Cercetătorii din cadrul Universităţii din Singapore au efectuat un experiment în care au crescut în condiţii de laborator 25 masculi şi 25 femele din această specie de păianjen.
Când arahnidele au atins maturitatea sexuală, au fost distribuite în perechi. În timpul actului sexual, cercetătorii au observat acest tip de comportament extrem în cazul tuturor cuplurilor de păianjeni.
Pe baza cercetărilor în domeniu, se pare că masculii cu penis detaşabil nu sunt caracteristici doar păianjenilor Nephilengys malabarensis, ci şi unor specii de furnici, gândaci, scorpioni şi cefalopode.
Sursa: Live Science