Depresia ar putea fi tratată cu o substanţă extrasă din ciuperci halucinogene
Aşa-numitele ciuperci magice sunt anumite specii de ciuperci din genul Psilocybe, care conţin substanţe psihoactive numită psilocibină şi psilocină.
Unul dintre studii a fost realizat pe un eşantion de 30 de oameni clinic sănătoşi, cărora li s-a adminstrat psilocibină în timp ce erau monitorizaţi cu ajutorul rezonanţei magnetice. Imaginilor scanate au arătat că psilocibina cauzează o scădere a activităţii la nivelul „nodurilor de reţea” din creier. Una dintre aceste regiuni este cortexul medial prefontal, cunoscut ca fiind hiperactiv la persoanele depresive, iar cealaltă este reprezentată de cortexul cingulat posterior, care joacă un rol foarte important în conştiinţa de sine şi identitate.
Cel de-al doilea studiu s-a bazat pe examinarea a 10 voluntari clinic sănătoşi şi a demonstrat că substanţa activă din „ciupercile magice” a stimulat revenirea amintitirilor personale. De asemenea, persoanele implicate în studiu au declarat că starea lor psihică s-a îmbunătăţit, iar acest sentiment „de bine” a durat mai mult de două săptămâni.
Mai mult, un alt studiu, publicat anul trecut, susţinea că oamenii anxioşi care primesc un singur tratament cu psilocibină înregistrează scoruri mai bune la testele pentru evaluarea gradului de depresie.
Autorul acestor două studii, David Nutt, a declarat că s-a observat şi că psilocibina reduce fluxul sangvin din hipotalamus. Pacienţii care suferă de migrene înregistrează o creştere a fluxului sangvin la nivelul hipotalamusului. Astfel, se poate explica de ce voluntarii care sufereau de migrene au afirmat că tratamentul cu psilocibină le-a diminuat durerea.
Totuşi, cercetările celor de la Imperial College London vor trebui completate de alte studii efectuate pe un număr mai mare de pacienţi.
Sursa: USA Today