Un test de sânge ne va spune dacă vom trăi 100 de ani

20 01. 2012, 12:14

Cercetătorii au identificat 281 de markeri genetici asociaţi cu longevitatea, după ce au examinat un grup de 800 de persoane cu o medie de vârstă de 104 ani, comparând apoi genele acestora cu un grup de persoane din toate grupele de vârstă.

Multe dintre persoanele studiate cu o vârstă de peste 100 de ani atinseseră această etate în ciuda unui stil de viaţă nesănătos. De aceea, cercetătorii de la Boston School of Medicine au concluzionat că aceste gene au un efect mai puternic asupra longevităţii decât stilul de viaţă nesănătos.

Folosind doar datele genetice, cercetătorii au reuşit să prezică cu o acurateţe de 71% persoanele din grup care au atins vârsta de 102 ani şi cu o acurateţe de 85% care sunt persoanele care au atins vârsta de 105 ani.

Profesorul Thomas Perls, conducătorul studiului, a declarat că „multe dintre genele identificate de studiul nostru erau deja asociate de cercetări precedente unor boli precum Alzheimer, afecţiuni cardiovasculare, diabet şi leziunilor provocate de radicalii liberi, toate acestea fiind afecţiuni specifice vârstei a treia. Acest lucru este foarte interesant, pentru că dovezile acumulate până acum indică faptul că persoanele care trăiesc peste 100 de ani amână sau chiar evită aceste afecţiuni ale bătrâneţii”.

Pentru a identifica cele 281 de variaţiuni genetice asociate longevităţii, cercetătorii au studiat aproximativ 250.000 de astfel de variaţiuni (denumite „polimorfisme ale unui singur nucleotid”).

Profesorul Perls afirmă că o studiere mai amănunţită a acestor 281 de variaţiuni genetice ar putea permite oamenilor de ştiinţă să înţeleagă de ce unele persoane evită afecţiunile tipice bătrâneţii, ducând în cele din urmă la conceperea unor noi tratamente pentru aceste boli.

De asemenea, acest studiu ar putea fi un prim pas spre conceperea unui test de sânge care ar identifica persoanele care au şanse mari să atingă vârsta de 100 de ani. Oamenii de ştiinţă avertizează, însă, că aceste teste ar putea încuraja aceste persoane să nu se preocupe la fel de mult de a duce un stil de viaţă sănătos.

„Chiar dacă unele persoane prezintă o combinaţie de variante genetice care sunt corelate cu longevitatea şi care par să compenseze pentru un stil de viaţă de nesănătos, recomandăm în continuare ca toată lumea să încerce să aibă un stil de viaţă sănătos”, a conchis profesorul Perls.

Sursa: Daily Mail