Care este cauza osteoartritei? Specialiştii sunt pe cale să afle
Geneticienii de la University of Southern Denmark au descoperit, în celulele prelevate din articulaţiile genunchilor a trei femei suferind de osteroartrită, cromozomi ale căror capete, denumite telomere, sunt mult mai scurte decât ar fi normal. În porţiunile cele mai afectate ale articulaţiilor se găseau cele mai scurte telomere.
Procesul normal de îmbătrânire duce la scurtarea telomerelor, dar un rol important îl are şi stresul oxidativ, produs de radicalii liberi.
Aceştia se formează în cursul proceselor biologice normale din organism, dar şi datorită unor factori externi precum fumatul, consumul de alcool şi expunerea la radiaţii ultraviolete.
Descoperirea sugerează că lungimea acestor porţiuni de ADN, care au rolul de a proteja cromozomii în porţiunile cele mai vulnerabile, are o importanţă esenţială în dezvoltarea maladiei şi deschide drumul spre identificare unor tratamente eficiente.
Osteoartrita este cea mai comună formă de artrită; ea duce la înţepeneală şi dureri ale articulaţiilor, în special ale mâinilor, şoldurilor şi genunchilor.
Boala apare, în general, după vârsta de 50 de ani şi, în prezent, nu poate fi vindecată; există doar tratamente care pot ameliora simptomele cele mai supărătoare.
Sursa: Mail Online