Dacă în mod normal suprafaţa lacului Poyang atingea 344 de kilometri pătraţi, acum ea abia ajunge la 183 de kilometri pătraţi. Oficialităţile au declarat că, în această perioadă, regiunea primeşte cu 65% mai puţine precipitaţii comparativ cu media din ultimii 60 de ani.
La capacitate maximă, lacul are o suprafaţă de 4.500 kilometri pătraţi, fiind de 6 ori mai mare decât Singapore. Unul din cele mai importante aspecte legate de lac este acela că el găzduieşte, pe tot parcursul anului, delfinul brun, iar pe timp de iarnă, cocorul siberian.
Din cauza secetei, în 2011, venitul anual al unui pescar de la lacul Poyang a scăzut de la 4.000 de yuani, la 1.000 (160$). În plus, diminuarea rezervelor de peşte va afecta şi o jumătate de milion de păsări migratoare, care îşi vor pierde sursa de hrană.
Vestea bună vine din partea autorităţilor chineze, care au anunţat că vor încerca să rezolve problema prin popularea lacului cu 165 de milioane de peşti mici.
Nu este pentru prima dată când China este afectată de valuri de secetă. Anul trecut, 34 de milioane de oameni care depindeau de apele fluviului Yangtze au rămas fără apă pentru animale şi agricultură.
Sursa: AFP