Expediţie românească în Uganda

06 01. 2012, 13:10

Alpiniştii vor călători pe ruta Bucureşti-Amsterdam-Entebbe-Kampala-Kasese şi de-acolo în sus, pe munte. Întoarcerea e planificată pe 19 ianuarie 2012.
Cei 7 alpinisti sunt: David Neacşu, Costin Miu, Marius Duţu, Aurel Marin, Răzvan Mirea, Horea Popescu şi Dan Barbu.
Dintre toţi, David Neacşu a mai fost de două ori pe Ruwenzori şi spune că sunt cei mai frumoşi munţi pe care a urcat el, până în prezent.

Alpiniştii vor pleca din jungla ugandeză – în care, până acum câţiva ani, războiul civil făcea legea – şi vor ajunge pe gheţar, la peste 5000 de metri altitudine. Vor trece prin toate zonele climaterice, de la cea ecuatorială şi cea tropicală până la gol alpin şi gheţuri veşnice. E un traseu deosebit de spectaculos, cu văi imense şi luxuriante, cu lacuri şi torente.

Ascensiunea şi coborârea vor dura şase zile, iar respectarea orarului e foarte importantă, deoarece la o zi după echipa românească va pleca în ascensiune un alt grup de 16 alpinişti. Dacă expediţia românească va întârzia pe drum, e foarte posibil să se aglomereze peste 20 de persoane într-un refugiu de 10 oameni.


View Larger Map

Rămâneţi alături de noi pe pagina de Facebook pentru informaţii proaspete din timpul expediţiei.