Organismele unicelulare au şi ele inteligenţa lor

31 12. 2011, 00:00

Mixogastridele, cultivate pe plăci Petri, formează colonii şi îşi organizează celulele în aşa fel încât să creeze cel mai scurt traseu spre sursa de hrană, care e relativ greu accesibilă, fiind aşezată pe mediul de cultură într-un labirint.

Savanţii care au realizat experimentul consideră că microorganismele respective au o anumită capacitate de a prelucra informaţiile, care le permite să optimizeze traseul, făcând colonia să crească pe direcţia cea mai avantajoasă, pentru a ajunge cât mai rapid la sursa de hrană.

În ciuda faptului că nu au un sistem nervos central, capacitatea lor de a analiza posibilităţile şi de a optimiza ruta se dovedeşte superioară celei a unui computer, spun cercetătorii. Pentru computer, volumul de calcule necesar ar putea fi prea mare, însă un mixogastrid precum Physarum polycephalum (ale cărui colonii arată ca un soi de pastă gălbuie) poate găsi cea mai bună rută într-un mod mai eficient.

Ca urmare, aceste forme de viaţă ar putea fi folosite pentru proiectarea rutelor optime în domeniul transporturilor.

Un alt domeniu în care ar putea fi utilizate este cel al neurologiei, unii oameni de ştinţă încercând să înţeleagă mecanismele complexe ale funcţionării creierului uman, prin studierea capacităţilor de procesare a informaţiilor la astfel de microorganisme şi a modului în care acestea formează reţele.

Sursa: AFP