Scaunul care recunoaşte şoferul după forma posteriorului, cel mai nou sistem antifurt pentru maşini!
Scaunul este dotat cu 360 de senzori de presiune, care au pot înregistra 256 de poziţii diferite, în funcţie de forţa de apăsare. Aceşti senzori formează o imagine 3D a posteriorului persoanei aşezate pe scaun, aceasta devenind un element de identificare personală.
Astfel, dacă sistemul nu recunoaşte persoana aşezată pe scaunul şoferului, maşina nu poate porni – devenind un excelent sistem anti-furt.
Inginerii japonezi afirmă că rata de succes înregistrată în testele efectuate cu ajutorul a 6 voluntari este de 98%.
Conform ziarului Nikkei, echipa de inventatori doreşte ca în maxim 2-3 ani, această metodă anti-furt să devină disponibilă în automobilele disponibile publicului larg.
Sursa: Wired