Large Hadron Collider a anunţat în premieră descoperirea unei noi particule!
Noua particulă a fost denumită Chi_b (3P) şi va ajuta fizicienii să înţeleagă mai bine forţele care contribuie la coeziunea materiei.
Chi_b (3P) este o stare excitată (cu energie mai înaltă) a particulelor Chi descoperite anterior în experimentele de coliziune a particulelor subatomice din LHC.
„Noua particulă este alcătuită dintr-un quark şi un anti-quark legate împreună. Oamenii de ştiinţă credeau că această stare a particulelor Chi există de mulţi ani, doar că nu se reuşise descoperirea ei până în prezent. Este totuşi interesant faptul că forţa nucleară tare, care menţine quarcii şi anti-quarcii împreună, este aceeaşi forţă care leagă protonii şi neutronii în nucleul atomic”, declară profesorul Roger Jones din cadrul Universităţii din Lancaster.
Descoperirea noii particule se constituie într-o parte importantă a cercetărilor din cadrul LHC, deoarece poate sta la baza noilor fizici.
„Analizarea miliardelor de coliziuni ale particulelor din cadrul experimentelor LHC, este o activitate fascinantă. Sunt foarte multe detalii interesante care aşteaptă să fie descoperite”, este de părere şi Andy Chisholm, un doctorand în fizică din cadrul Universităţii din Birmingham.
Informaţiile obţinute prin analiza coliziunilor particulelor subatomice în LHC servesc la o mai bună înţelegere a modului în care a luat naştere Universul.
Sursa: BBC News