Cum se pot transforma medicamentele în duşmani?
La recomandarea medicului sau a farmacistului, unele pastile ar trebui luate după masă, iar altele sunt mai eficiente dacă sunt administrate pe stomacul gol.
Totuşi, există şi cazuri în care unii factori pot influenţa funcţionarea medicamentului într-un mod extrem de periculos.
Anul acesta, o femeie în vârstă de 67 de ani din marea Britanie a decedat din cauză că nu a ştiut că aburul şi căldura provocată de baia fierbinte, în combinaţie cu plasturii cu fentanil (pe care îi lipise pentru a scăpa de dureri) îi vor fi fatale.
Iată o serie de factori care pot duce la declanşarea unor efecte negative atunci când sunt combinaţi cu anumite medicamente:
Vremea caniculară şi băile fierbinţi
Absorbţia medicamentelor prin piele, prin intermediu plasturilor, se produce mai rapid la căldură, deoarece vasele de sânge se dilată, crescând fluxul sangvin şi grăbind transportul medicamentului de la piele în interiorul organismului.
În această categorie intră substanţele precum: fentanilul, oxicodona şi buprenorfina.
Pe de altă parte, în cazul substanţelor precum insulina, frigul poate împiedica sau încetini absorbţia ei de către organism.
Sfărâmarea pastilelor înainte de utilizare
Atunci când sunt pisate, pentru a putea fi înghiţite cu uşurinţă, unele medicamente pot provoca probleme serioase.
Unele pastile au un înveliş special creat pentru a permite eliberarea substanţei active la momentul potrivit, iar deterioararea acestui înveliş (prin zdrobirea sau mestecarea capsulelor) duce la eliberarea bruscă a unei cantităţi prea mari de substanţă activă.
Printre capsulele cu înveliş special se numără şi cele care conţin morfină. În acest caz, ruperea învelişului duce la eliberarea prematură a substanţei, care poate fi letală. Chiar şi cele care conţin nifedipin produc ameţeli, dureri de cap şi o creştere a riscului de apariţie a atacurilor cerebrale, atunci când sunt zdrobite înainte de administrare.
Consumul anumitor fructe
Afinele pot interacţiona cu medicamentele anticoagulante, precum warfarina, ducând la sângerare excesivă. Aceste fructe conţin acid salicilic, substanţă care, de asemenea, are un efect anticoagulant.
Pe de altă parte, grepfruitul şi alte citrice pot interfera cu enzimele care descompun unele medicamente în sistemul digestiv; inhibarea acestor enzime duce la o creştere a concentraţiei substanţelor medicamentoaseîn sânge, cu consecinţe potenţial periculoase
Portocalele şi sucul de mere, combinate cu unele comprimate cum ar fi etoposidul (un medicament împotriva cancerului), beta-blocantele atenolol, celiprolol şi talinolol, pot da naştere unor reacţii adverse, ca şi combinaţia de citrice cu antibiotice precum ciprofloxacin, levo-floxacin şi itraconazol.
Paharul zilnic de vin
Consumul regulat de alcool grăbeşte procesul prin care ficatul descompune substanţele, inclusiv pe cele din medicamente.
Astfel, concentraţia de medicamente din corp este mai scăzută decât în mod normal, iar eficienţa lor este mai mică.
Consumul de alcool plus medicamente antidepresive este, iarăşi, o combinaţie periculoasă, putând duce la stări de ameţeală ce măresc riscul accidentelor de tot felul.
Vârsta
Procesul de îmbătrânire poate avea un efect major asupra medicamentelor.
Odată cu avansarea în vârstă, funcţiile rinichilor se deterioarează. La 70 de ani, aceste organe funcţionează mult mai puţin eficient decât funcţionau la 20 de ani. Astfel, o parte din substanţele administrate nu sunt eliminate din corp (prin urină), la timpul potrivit. şi se pot acumula în organism până la niveluri toxice.
Alte medicamente
Un medicament poate schimba modul în care un altul este transportat în sânge. În acest mod eficienţa medicamentului din urmă poate fi afectată.
De asemenea, dacă două medicamente au efecte adverse similare, atunci acestea se vor cumula.
De exemplu, efectul warfarinei poate fi amplificat atunci când aceasta este combinată cu unele antibiotice.
Sursa: dailymail