Se topesc gheţarii din Himalaya!

05 12. 2011, 12:34

Raportul a fost prezentat în cadrul Conferinţei ONU asupra climei, ce are loc zilele acestea la Durban. Acesta este prima cercetare ştiinţifică care documentează topirea gheţarilor din Munţii Himalaya.

Constatările cercetătorilor sunt îngrijorătoare: în ultimii 30 de ani, gheţarii din Nepal s-au micşorat cu 21%, iar cei din Bhutan cu 22%. Toţi cei 10 gheţari din regiune care au fost studiaţi se topesc, arată cercetarea, înregistrându-se o accelerare a vitezei de topire între 2002 şi 2005.

Oamenii de ştiinţă afirmă că efectele schimbărilor climatice în Munţii Himalaya ar putea fi devastatoare, deoarece regiunea este o sursă de hrană şi de energie pentru 1,3 miliarde de persoane care trăiesc în bazinele hidrografice ale râurilor aflate în aval. Dacă gheţarii se topesc, acest lucru va conduce la secarea râurilor ce joacă un rol esenţial în viaţa acestor persoane.

Sursa: AFP