Cine are inima frântă? De cele mai multe ori, femeile
Cercetătorii de la Universitatea din Arkansas susţin că sindromul inimii frânte apare în condiţii de stres brusc sau prelungit şi este mult mai des întâlnit la femei. În plus, potrivit unui studiu realizat de aceştia, s-a constat că la femei riscul dezvoltării acestui sindrom este de 7 ori mai mare decât la bărbaţi, femeile în vârstă fiind mai grav afectate decât cele tinere.
Sindromul inimii frânte se manifestă ca urmare a trăirii unui şoc puternic sau a unor evenimente cu mare încărcătură emoţională, atât pozitive, precum un câştig mare la loto, cât şi negative, de genul pierderii unei persoane dragi.
În acele momente, un val de hormoni de stres şi adrenalină determină o parte din inimă să se inflameze şi să înregistreze simptome asemănătoare celor ale unui atac de cord: dureri în piept, probleme de respiraţie şi ritm cardiac neregulat.
Majoritatea celor care suferă de acest sindrom se vindecă într-o săptămână, două. Totuşi, în cazuri rare, reprezentând 1% din totalitatea suferinzilor, sindromul inimii frânte duce la deces.
Studiul americanilor, condus de dr. Abhishek Deshmukh, de la Universitatea din Arkansas, SUA, a folosit date prelevate de la 1.000 de spitale.
Specialiştii au găsit 6229 cazuri în care oamenii sufereau de sindromul inimii frânte. Dintre aceştia doar 671 (11%) erau bărbaţi. Prin urmare, femeile au un risc de 7,5 ori mai mare ca bărbaţii să dezvolte acest sindrom. La femeile în vârstă, riscul e şi mai mare (de până la 9,5 ori), ele fiind de trei ori mai predispuse la acest sindrom decât cele tinere.
Oamenii de ştiinţă nu ştiu încă de ce această afecţiune este mai des întâlnită la femei, dar au câteva presupueri. Ei spun că, pe de-o parte, este posibil ca diferenţele hormonale să joace un rol esenţial. Pe de altă parte, există posibilitatea ca bărbaţii să facă faţă acestui tip de stres mult mai bine decât femeile, datorită faptului că au mai mulţi receptori de adrenalină la nivelul celulelor din inimă.
Studiul a mai reliefat şi faptul că la 10% dintre suferinzi există şansa ca episodul să se repete, restul oamenilor având toate şansele să se refacă fără a avea nevoie de un tratament.
Sursa: TIME Healthland