Asteroidul gigant 2005 YU55 trece astăzi pe lângă Terra (VIDEO)
Traiectoria asteroidului 2005 YU55 este bine înţeleasă de oamenii de ştiinţă, nefiind vreun pericol ca acesta să lovească Terra în următorul secol. În cadrul acestei treceri, asteroidul se va afla mai aproape de Terra decât Luna, însă forţa sa gravitaţională nu va avea vreun efect vizibil asupra planetei noastre.
Asteroidul se găseşte într-o orbită ce-l aduce în mod constant în apropiere de Terra, Venus şi Marte. Evenimentul de astăzi constituie cea mai apropiată trecere a asteroidului pe lângă Pământ din ultimii 200 de ani.
Cea mai recentă trecere pe lângă Terra a unui asteroid de dimensiuni comparabile a avut loc în 1976, însă atunci oamenii de ştiinţă nu au reuşit să identifice asteroidul înainte de eveniment. Următoarea «întâlnire» a planetei noastre cu un asteroid gigant va avea loc în 2028.
Agenţia spaţială americană detectează asteroizii şi cometele care ajung în apropiere de Terra folosind telescoape terestre şi spaţiale în cadrul Near-Earth Object Observations Program. Supranumită „Spaceguard”, misiunea NASA este de a descoperi şi a descrie aceste obiecte spaţiale, calculându-le orbita pentru a determina riscul unui impact.
Click pe imagine pentru a vedea traiectoria asteroidului:
Sursa: NASA