Ursul fosil avea cea mai puternică muşcătură

06 11. 2011, 00:00

Agriotherium africanum a fost un urs uriaş cu botul scurt, care a dispărut în urmă cu circa 5 milioane ani.

Reconstrucţia recentă a craniului acestui carnivor impresionant s-a constituit într-o surpriză de proporţii pentru cercetători, care au constatat astfel că au descoperit un carnivor a cărui forţă a muşcăturii o depăşea pe cea a leilor, tigrilor, hienelor sau altor carnivore fosile.

Dr. StephenWroe din cadrul Universităţii din New Castle, Australia s-a folosit de ajutorul scannerelor de tip CT pentru a recrea imagini tridimensionale ale craniilor diverselor specii de urşi printre care şi temutul Agriotherium.

„Pe baza analizelor noastre, uriaşul Agriotherium africanum avea o muşcătură extremă, mult mai puternică decât cea felinelor mari sau a urşilor actuali. Ursul dispărut exercita cele mai mari forţe în dreptul caninilor săi bine dezvoltaţi. Pe baza analizelor şi cifrelor noastre putem afirma că aceasta este cea mai puternică muşcătură determinată la o specie de mamifer terestru. Nu există niciun dubiu referitor la natura de vânător a acestui urs. Era înzestrat cu forţa şi armele necesare doborârii oricărei prăzi. Maxilarele şi craniul său erau adaptate să reziste la presiuni uriaşe exercitate de marea masă a muşchilor maseteri” , declară acesta.

Cercetările ulterioare au scos la iveală faptul că Agriotherium era un „hipercarnivor”, care consuma mult mai multă carne comparativ cu urşii din prezent, care au în majoritate o dietă omnivoră.

Sursa: BBC News