Meditaţia poate îmbunătăţi funcţionarea sistemului imunitar

03 11. 2011, 13:30

Cercetătorii de la Universitatea Harvard, SUA, şi Universitatea Justus Liebig, Germania, au elaborat acest studiu pentru a demonstra că practicile unor vechi tradiţii religioase pot fi utilizate ca tratamente clinice eficiente.

Autorii studiului au identificat patru elemente-cheie ale stării de meditaţie care ajută la combaterea stresului: conştiinţa de sine, conştientizarea propriului corp, controlul emoţiilor şi coordonarea atenţiei. Toate aceste elemente sunt interdependente. Prin urmare, dacă, de exemplu, atenţia ne este concentrată, vom conştientiza mai bine şi stările fiziologice. La rândul său, a fi conştient de propriul corp ajută la recunoaşterea emoţiilor trăite.

Tocmai din aceste motive, cercetătorii afirmă că înţelegerea relaţiilor dintre ceste componente şi mecanismele creierului îi va ajuta pe medici să ofere pacienţilor lor tratamentele utile.

Totuşi, meditaţia trebuie învăţată şi exersată, pentru a fi eficientă; doar în acest caz are efecte semnficative şi măsurabile asupra comportamentului, funcţionării creierului şi experienţelor subiective.

Sursa: The Telegraph