Home » D:News » Un vechi manuscris misterios a fost descifrat cu ajutorul computerului

Un vechi manuscris misterios a fost descifrat cu ajutorul computerului

Un vechi manuscris misterios a fost descifrat cu ajutorul computerului
Publicat: 27.10.2011
Specialiştii în calculatoare din Suedia şi Statele Unite au reuşit să decodeze un text cifrat datând de 250 de ani, cu ajutorul unor tehnici de traducere automată.

Documentul, care a fost numit Cifrul Copiale, a fost descoperit într-o arhivă din Berlinul de Est, după încheierea războiului rece, iar dovezile arată că a fost scris la sfârşitul secolului ai XVIII-lea. Acesta are 150 de pagini şi este format din 75.000 de caractere scrise de mână dintre care câteva erau latine şi greceşti, restul fiind simboluri abstracte.

Anul acesta, o echipă de cercetători condusă de Kevin Knight, expert în lingvistică şi traduceri computerizate, de la Universitatea Southern California, şi Beáta Megyesi şi Christiane Schaefer de la Universitatea Uppsala, din Suedia, şi-au propus să decodeze manuscriseul.

După zeci de încercări, cercetătorii şi-au dat seama că literele latine şi greceşti erau de fapt puse doar pentru a-l induce pe cititor în eroare.

Prin urmare, ei au încercat să desluşească simbolurile, asociindu-le cu diferite limbi. Atunci când au folosit limba germană, cuvintele au început să capete înţeles.

Astfel, cu ajutorul unor tehnici de traducere automată, specialiştii au descoperit că manuscrisul se referă la ritualurile şi doctrinele politice al unei secte secrete germane, care se pare că avea o obsesie ciudată pentru oftalmologie şi operaţii chirurgicale la ochi.

Acum, echipa de specialişti plănuieşte să folosească această tehnică pentru decodarea altor mesaje secrete precum cele trimise de un faimosul Zodiac Killer (un criminal în serie din California, a cărui identitate a rămas necunoscută) sau enigmaticul Manuscris Voynich, un text scris în anii 1400 şi a cărui descifrare s-a dovedit, până în prezent, imposibilă.

Sursa: Science Daily

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Mesele de sărbători sunt momentul potrivit pentru a vorbi și despre istoricul medical al familiei
Mesele de sărbători sunt momentul potrivit pentru a vorbi și despre istoricul medical al familiei
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești
Toate formele de nicotină dăunează inimii, avertizează cardiologii
Toate formele de nicotină dăunează inimii, avertizează cardiologii
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau să mă iubesc. Dar sunt blocat în acest paradox nenorocit”
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau ...
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit ...
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani