O bucată imensă dintr-un gheţar din Alpi e pe cale să se desprindă
Autorităţile elveţiene au format o echipă de criză pentru a monitoriza situaţia şi a bloca toate traseele din apropierea gheţarului Giesen, localizat la altitudinea de 2.800 de metri pe versantul nordic al vârfului Jungfrau.
Christian Abbuehl, coordonatorul echipei de urgenţă, a confirmat că bucata de gheţar care risă să se desprindă este mare cât 12 terenuri de fotbal. În ciuda acestor estimări, nu se ştie grosimea gheţii şi nici volumul apei care ar putea fi generat prin topire.
Crevasa a fost descoperită în urmă cu o lună, atunci când autorităţile au lansat un avertisment la nivel regional.
Abbuehl a declarat că situaţia crevasei nu s-a schimbat din septembrie, dar că autorităţile speră că starea gheţarului se va îmbunătăţi odată cu scăderea temperaturilor. De asemnea, liderul susţine că problema nu reprezintă un pericol imediat pentru locuitori, având în vedere că starea gheţarului este urmărită zilnic.
Sursa: AFP