În scurt timp, autovehiculele Nissan vor citi gândurile şoferilor
Ideea niponilor nu este tocmai una nouă: în această vară, cercetătorii de la Universitatea din Berlin au anunţat maşina care frânează citind gândurile şoferilor.
Nissan vine cu o abordare proprie, şoferul uman urmând să continue să fie cel ce menţine controlul autovehiculului. Astfel, maşina va citi gândurile şoferului cu scopul de a se adapta corespunzător pentru viitoarea manevră manuală. Spre exemplu, atunci când şoferul se va pregăti să vireze la dreapta, maşina va adopta viteza şi poziţia necesare pentru efectuarea acestei manevre.
Pentru ca această „colaborare” om-maşină să fie posibilă, specialiştii folosesc o interfaţă creier-computer, permiţându-i vehiculului să interpreteze gandurile şoferului. Prima aplicare practică a acestei tehnologii dezvoltate de cercetătorii elveţieni a fost în cazul scaunelor cu rotile. Echipa condusă de profesorul José del R. Millán a creat o interfaţă care permite scaunului cu rotile să ia singur virajele, interpretând gândurile celui care se află în el.
Maşina, în schimb, va face mult mai mult decât a citi gândurile şoferului. O serie de senzori vor analiza mediul aflat în jurul maşinii, adunând date pe care le va corela cu gândurile şoferului. Combinând astfel datele de mediu cu intenţiile şoferului, maşina va face alegeri inteligente. Ideea producătorilor este de a îmbina inteligenţa şoferului cu cea a autovehiculului, pentru a da naştere unui mediu auto mai sigur.
Printre specialiştii ce lucrează la acest proiect se numără şi un român, Lucian Gheorghe. Specialist în informatică şi în inteligenţă artificială, Gheorghe a petrecut ultimii 14 ani în Japonia, contribuind la dezvoltarea sistemelor de tip Driver Assist ale Nissan.
Sursa: Technology Review şi EPFL