Urbee este primul automobil «tipărit» de o imprimantă 3D (VIDEO)

25 09. 2011, 00:00

Botezată Urbee, maşina cu două locuri prezintă un exterior generat în întregime utilizând tehnologia de imprimare 3D, un proces prin care părţile sunt tipărite strat cu strat. Cu toate acestea, oamenii de specialitate consideră că prototipul este parţial printat 3D, întrucât tehnica amintită mai sus a fost folosită doar pentru panourile caroseriei. În ciuda acestui fapt, echipa care a lucrat la proiect speră ca în viitor noile versiuni să fie concepute în totalitate prin tehnologia imprimării 3D.

Sub capota lui Urbee regăsim o serie de motoare electrice alături de un agregat convenţional cu un singur cilindru care funcţionează cu ajutorul etanolului. Mulţumită acestei combinaţii, maşina lui Jim Kor devine astfel un hibrid de 8 cai putere ce poate sprinta până la aproximativ 100 km/h. Cu aceste cifre, inginerul ne anunţă că maşina poate parcurge 100 de kilometri pe autostradă cu doar 1.17 litri de etanol, în timp ce în oraş consumul se dublează.

Mai mult decât atât, Kor EcoLogic, compania care a dezvoltat conceptul Urbee, spune că pe suprafaţa acestuia pot fi montate panouri solare pentru reîncărcarea bateriilor. Jim Kor este optimist şi spune că o versiune care să intre în producţia de masă ar putea fi prezentată în 2014.

Preţul pentru achiziţionarea unui astfel de exemplar rămâne unul incert. Unii analişti sunt de părere că în cazul în care Urbee va fi introdus în producţia de masă, preţul va fi de aproximativ 10.000 de dolari, în timp ce specialiştii mai pesimişti văd această maşină ca pe una în ediţie limitată, fapt ce ar putea urca preţul până la 50.000 de dolari.

Sursa: SmartPlanet